POESIS
/ OGLINZI FUMEGÂNDE /gheaţa din oglinzi a înviatdorm sub pleoape cuminţiaburite oglinzile somnului toatede vise şoptite cu buze fierbinţifreamătă nara licornei pe-aproape /
/ OGLINZI FUMEGÂNDE /gheaţa din oglinzi a înviatdorm sub pleoape cuminţiaburite oglinzile somnului toatede vise şoptite cu buze fierbinţifreamătă nara licornei pe-aproape /
KAIROS ŞI MINTEA DE PE URMĂReflecţia primilor filosofi că ei ar fi fost doar iubitori de înţelepciune nu a făcut decât să
Omul din Belleville faţă cu încercările de eroizare a securienilor defectoriPrivitor la măcar trei dintre securoii trimişi cu misiuni criminale, dacă nu
Un „reacţionar” lucid şi realistTitlul cărţii lui Dan Ciachir, Luciditate şi nostalgie (Ed. Timpul, Iaşi, 2005) este dat de un grupaj de
Solidaritate, obedienţă, egotismCa fost marinar, obişnuit cu disciplina de (ba)bord şi de echipaj, când am aflat ce ne solicită preşedintele ţării, ex-comandorul
Infernaţionalismul dualistLăsând corectitudinea ludică la o parte, n-ar strica să ne delimităm de ceea ce ne-a silit comunismul să înţelegem prin înţelegere.
B. FUNDOIANU/BENJAMIN FONDANE S.O.S.Nival, poemu-acesta, prietenă, ţi-l dăruipicioarele norvege să-ţi încălzească. Păru-i al tău, ca şi surâsul, o, mamă, un surâsce-ar ferici
,,Prostia e o scuză, talentul – o acuză’’ – Stimate domnule Mihai Şora, revista noastră a promovat, ca ideologie literară, de mai mulţi
Anul X (XLV) Nr. 8 (338) AUGUST 2010 Editor Centrul Cultural Pitesti