B. FUNDOIANU/
BENJAMIN FONDANE
 
S.O.S.
Nival, poemu-acesta, prietenă, ţi-l dărui
picioarele norvege să-ţi încălzească. Păru-i
al tău, ca şi surâsul, o, mamă, un surâs
ce-ar ferici o mare întreagă. Nu mai îs
acum decât stăpânul oceanelor de lână,
regina-l poate-nfrânge pe ren cu doar o mână,
ci sângele, în treacăt, noianul primitiv
îl pălmuie; vai, gheaţa, căreia-i sunt captiv,
când vântu-atârnă îngeri de corzi seci, gustul sării
îl are pielea-ţi linsă de amintirea mării, –
prietena mea, iată, prietenă, ce greu
întinerim. Vezi braţe şi ochi pierind. Ci eu
spun să gonim vânatul până când viaţa cere
după-ajutor… Tu, cântec, abdică în tăcere, –
de piere frumuseţea, de artă piară! Uzi
de sânge, paşi, în strada cu felinare,-auzi.
Vai de vaporul care porneşte-n hula oarbă.

S.O.S! Cerul, iată, cravată-şi pune, albă.