IN EPICENTRU
Cazu’ Lazu: „Eu vreau să fiu un om cumsecade”Încep cu o mărturisire: după ce am alunecat, citind cele peste 500 de pagini
Cazu’ Lazu: „Eu vreau să fiu un om cumsecade”Încep cu o mărturisire: după ce am alunecat, citind cele peste 500 de pagini
CEAUŞESCU ŞI NOICA“Omul desăvârşit se uită pe sine întru atât încât nu mai ştie dacă are organe şi simţuri. Se ţine departe
Aspecte privind alegerile din 19 noiembrie 1946 în Piteşti La 6 martie 1946, prin presiunile sovieticilor, s-a constituit la Bucureşti primul guvern de
Când peştele se strică de la cap...Trăia odată, pe malul unui lac foarte bogat în peşte, un pescar. Nici mai norocos decât
Laptele târziu al răbdării curge prin biberoane stelare, amestecă luna cu lutul şi cu tălpile goale. Laptele cald udă groapa şi groapa
SCHIMBĂRILE VIEŢII COTIDIENE DATORATE ÎNCEPUTULUI CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL (ianuarie 1940 - iunie 1941) De la 1 septembrie 1939, începutul
Spovedania lui TolstoiSpovedanie. Introducere la o operă neterminată este o carte menită să aducă un spor în cunoaşterea personalităţii lui Lev Tolstoi.
Viitorul O cum se-aude umbletul de şoarece-al viitoruluiprin micile sertare-ale izvorului viitorul care se hrăneşte cu mici vînătăi cu litere zgribulitecu fulgerătoarele
Forme de exploatare în oraşul Piteşti, 1916-1918În preajma războiului, Piteştiul era un oraş cosmopolit, cu o populaţie formată din români, evrei, turci,
Terţiul inclus, nimic mai simpluPare-se, din horror vacui, angoasa discontinuităţii sau a incoerenţei porneşte rădăcina acţiunii poetice – şi nu numai –