A fi matematician
A te pretinde matematician este o cutezanţă pe care puţine persoane în cunoştinţă de cauză şi-o pot permite. Şi-a permis-o Norbert Wiener, în titlul autobiografiei sale, după ce comunitatea matematică internaţională l-a recunoscut ca autor al unor importante noţiuni şi rezultate matematice şi ca un deschizător de drumuri. Dar un alt autor, Paul R. Halmos, cu o foarte bună reputaţie în matematică, însă cu o clasă sub aceea a lui Wiener, a fost mai prudent şi şi-a intitulat volumul său de memorii ”I want to be a mathematician” (Doresc să fiu matematician). Avem deci în vedere pe matematician în ipostaza sa majoră. Drumul către această ţintă poate fi o aventură care merită a fi relatată, chiar dacă ţinta nu este efectiv atinsă. (…)
 
Pe vremea când Ţiţeica îi răspundea lui Enescu

Mă aflu acum într-un moment în care orizontul meu temporal nu mai este foarte generos şi de aceea m-am decis, după multe ezitări, să mă prezint în faţa acestui for, cu o încercare de recapitulare a unei vieţi care mă umple de mirare.
Dacă profesorii mei nu şi-au ţinut discursul de recepţie, am mers la discursurile profesorilor profesorilor mei, ale celor pe care-i consider un fel de bunici spirituali. Surpriza nu a lipsit nici aici, dar ea a fost una plăcută, plină de semnificaţii.
În acele vremuri, cultura românească avea o anumită unitate. Disciplinele nu erau încă ferm constituite iar dialogul lor era modul normal de existenţă. Inginerului, matematicianului şi pedagogului Petrache Poenaru, care îşi consacrase discursul de recepţie, rostit în anul 1871, lui Gheorghe Lazăr şi şcolii româneşti, i-a răspuns scriitorul George Sion. Fizicianului, chimistului şi matematicianului Emanoil Bacaloglu, care vorbise la 1880 despre calendar, i-a răspuns scriitorul şi inginerul Ion Ghica. Discursului despre Spiru Haret, rostit de Gheorghe Ţiţeica în 1914, i-a răspuns fizicianul şi meteorologul Ştefan C. Hepites. În 1933, compozitorul George Enescu îşi prezintă discursul despre scriitorul Iacob Negruzzi şi despre intrarea muzicii la Academia Română iar răspunsul este dat de matematicianul Gheorghe Ţiţeica. În 1936, matematicianul Dimitrie D. Pompeiu îşi consacră discursul chimistului Petru Poni şi medicului Ioan Cantacuzino, iar răspunsul este dat de un alt medic, Gheorghe Marinescu.