NOTE DE LECTURA
Urcând dealul Perchiu, „cu îngerul păzitor de mână”Autor respectat, stăpân autoritar al unui teritoriu liric foarte personal ce cuprinde opt volume de
Urcând dealul Perchiu, „cu îngerul păzitor de mână”Autor respectat, stăpân autoritar al unui teritoriu liric foarte personal ce cuprinde opt volume de
mâna cum laudae: intrarea: (un cântec pentru Jim Morrison)nu râvnisem acest pahar. mi l-ai întins totuşi să beau. mâna mea a început
Fantezia Lindenfeld a lui Ioan T. MorarCum ar trebui oare să încep cu prezentarea unei cărţi? Să o arăt pur şi simplu
Viserăria poeziei fără referentSe scrie poezie de toată mâna la noi, nu spun nici o noutate, desigur… Pe Net găseşti postate în
casă a friguluidacă aş putea trage linie ca zugravul uşor cu creion chimic înmuiat în scuipatul sătul zilei dacă vinerea aş putea
MODELE DE LECTURĂIstoricii recenţi ai lecturii sunt, în general, de acord că o revoluţie a cititorului s-a instaurat odată cu modernitatea şi
România cu amănuntulChris Tanasescu este un poet prezent în antologii şi publicaţii din România şi Statele Unite. Deţinător al Premiului Bibliotecii Internaţionale
George Lazăr – America OneTraducerile fac victime. Mai ales în domeniul science-fiction-ului. Multitudinea de mici festivaluri şi târguri de carte din Occident
Zgomotul, hârtia, stiloul şi PopescuCine cunoaşte proza poetică a lui Ion Avram din romanele de mare fineţe stilistică Aşteaptă-ne, Lazăre! (1996) şi
Îngere, vii?Toata săptămâna Zenon nu se gândi nici măcar o clipă la episodul din cartierul Cântăreţilor Ambulanţi. E adevărat, îl ajutară şi