Traducerile fac victime. Mai ales în domeniul science-fiction-ului. Multitudinea de mici festivaluri şi târguri de carte din Occident şi S.U.A. dau iluzia multor editori români că premiile primite reprezintă garanţia valorii; poate a valorii în bani. Piaţa de carte science-fiction s-a umplut de traduceri-fluviu, la baza acestora stând confuzia între romanul „comercial” şi cel „subţirel”. După modelul manelelor, compilaţii ale unor voci detestabile, grefate pe melodii vechi, de excepţie, au apărut romane SF diluate, tip „manea”, lucrări lipsite de originalitate, conţinând idei extrase din surse mai vechi.
Acesta e modelul vestic. El păcăleşte mulţi autori români, care, în lipsa banilor pentru tot felul de premii, recurg la publicitatea agresivă; cei care au posibilităţi materiale şi morale.
Unul dintre autorii cu posibilităţi este George Lazăr, conducător de ziar local şi, mai nou, de revistă care publică traduceri SF; mai prăfuite sau mai puţin prăfuite. El a publicat romanul cu titlul „românesc” America One. Cartea a apărut la Tritonic, o editură bazată, ca majoritatea editurilor din România, mai mult pe traduceri. Ca român, poţi publica la o astfel de editură dacă eşti prieten cu patronul sau cu vreun redactor de carte.
Până pe la mijlocul textului, am fost tentat să mă gândesc la influenţa lui Kim Stanley Robinson asupra domnului Lazăr. Robinson a luat ca pretext terraformarea planetei Marte, idee destul de subţire, pentru a povesti tot felul de lucruri pe vreo 3000 de pagini. Şi ideea românului George Lazăr e subţire: Pământul după inundaţiile catastrofale generate de încălzirea globală. Sunt cărţi-fluviu şi, prin formatul lor mai îngust, romane-cărămidă. Domnul Lazăr se întinde pe doar câteva sute de pagini, dar ne promite mult mai mult decât atât; să-şi vadă cartea ecranizată.