ANIVERSARE – GH. GRIGURCU 75

Un „cleric” exigent: Gheorghe Grigurcu„Absenţa oricăror piedici în cariera unui autor e suspectă. Şi cu toate acestea, instinctiv, ne plîngem uneori disproporţionat

ANIVERSARE – GH. GRIGURCU 75 2011-04-03T16:00:00+03:00

STUDII

Poezia lui Ştefan Aug. DoinaşASPECTE ALE STRUCTURII. Trei sunt ipostazele în care, în principal, s-a manifestat pînă acum creaţia poetică a lui

STUDII 2011-04-02T16:00:00+03:00

ANIVERSARE – GH. GRIGURCU 75

Criticul, poezia şi poezia criticului"A face literatură înseamnă a practica un sport extrem.”Gh. Grigurcu „Uitat” la Tg. Jiu, aflat acum la „o vârstă

ANIVERSARE – GH. GRIGURCU 75 2011-04-01T16:00:00+03:00

AVANPREMIERA

Lucrurile copilărieiLucrurile, care au scăpat neatinse de timp! Lucrurile, care au scăpat din fălcile timpului!Ele dorm acum prin colţurile camerelor.Lucrurile cele mai

AVANPREMIERA 2011-03-20T16:00:00+02:00

LITERE

Iisus Hristos răstignitTranscendenţă intrată în comă, într-o respiraţie astmatică şi amnezică,implozie a grotescului ceresc,o candelă în mijlocul unei divinităţi prăbuşite.Înţelepciunea lui Dumnezeu,Legile

LITERE 2011-03-19T16:00:00+02:00

FEREASTRA

Nu am văzut niciodată......un palat veneţian împodobit cu aur, nici parcuri frumoase strălucind sub boabele de apă ale fântânilor, scări de marmură

FEREASTRA 2011-03-18T16:00:00+02:00

POESIS

Cheia                Se mişcă para focului, sur.afund de ochi: vedere purăîn crisalida-i găsesc instabil conturcînd nu se sapă-n mine fîntîni de ură.Eu

POESIS 2011-03-17T16:00:00+02:00

ATITUDINI

VernisajulDeschiderea oficială a unei expoziţii de artă – vernisajul – este similară cu lansarea unei cărţi, premiera unei piese de teatru sau

ATITUDINI 2011-03-17T16:00:00+02:00

POESIS

Haos bipolar    În noaptea asta stau lângă sobă şi mângâi pisici,cu o mină absentă, o umbră roşie se revarsă pe canapeaapoi focul

POESIS 2011-03-16T16:00:00+02:00