Începe Atelierul de creație „IconArT – artă tradițională iconografică”!

 

Primăria Muncipiului Pitești organizează prin Centrul Cultural Pitești ediția a IV-a a Atelierului de creație „IconArT – Artă tradițională iconografică”, în perioada 9 – 11 august 2024.

La atelier se pot înscrie 30 de copii cu vârste cuprinse între 8-16 ani, care vor învăța să picteze icoane pe sticlă, sub îndrumarea artiștilor plastici Stela Maria Lucici și Ruxandra Maria Ciobanu, membre ale Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Pitești.

Cursurile se vor desfășura în intervalul 9 -11 august 2024, între orele 18:30 -20:00, într-un spațiu special amenajat în Piața Primăriei Municipiului Pitești.

Vernisajul expoziției realizate de elevi va avea loc duminică, 11 august, de la ora 18:00, în Piața Primăriei.

Cei interesați se pot înscrie în perioada 25 iulie – 08 august 2024, la Centrul Cultural Pitești, fie la adresa de e-mail cultcentre@yahoo.com, sau la sediul Centrului Cultural Pitești – Strada Craiovei Nr. 2, Bl. G1, Sc. C (Casa Cărții), Pitești.

Regulamentul și fișa de înscriere la Atelierul de creație „IconArT – Artă tradițională iconografică”, ediția a IV-a pot fi descărcate de pe site-ul oficial al Centrului Cultural Pitești (www-centrul-cultural-pitesti.ro).

 

 

Prezentarea și regulamentul

Atelierului de creație „IconArT – Artă tradițională iconografică”, ediția a IV-a

 

Primăria Municipiului Pitești organizează, în perioada 9 – 11 august 2024, un atelier de creație – pictură de icoane pe sticlă, pentru copii, lucrările rezultate urmând a fi expuse publicului în ziua de 11 august 2024.

Cursurile se vor desfășura pe parcursul a trei zile, de vineri până duminică, între orele 18:30 – 20:00, în aer liber, într-un perimetru amenajat special în Piața Primăriei. Participanții pot fi copii cu vârste cuprinse între 8 și 16 ani, elevi în cadrul unei unități de învățământ piteștene. Primăria pune la dispoziție materialele de lucru și asigură desfășurarea cursurilor sub îndrumarea unor artiști plastici recunoscuți pentru profesionalismul lor, doamnele Stela Maria Lucici și Ruxandra Maria Ciobanu, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Pitești, care îi vor iniția pe cursanți, pas cu pas, în tainele acestei frumoase arte a picturii de icoane ortodoxe pe sticlă.

Duminică, 11 august, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, va avea loc vernisajul expoziției „IconArT – Artă tradițională iconografică”, urmând ca, după expunerea lucrărilor finalizate, fiecare copil participant să intre în posesia icoanei pictate de către el.

 

  • Calendarul atelierului de creație „IconArT”:

Înscrierea participanților: 25 iulie – 8 august  2024

Deschiderea oficială: 9 august 2024

Desfășurarea cursurilor: 9 – 11 august 2024 (interval orar 18:30 -20:00)

Vernisajul lucrărilor: 11 august 2024 (de la ora 18:00)

Locul de desfășurare: Piața Primăriei Municipiului Pitești

 

  • Condiţii de participare:
  1. Completarea și semnarea Formularului de înscriere, precum și a Acordului de prelucrare a datelor cu caracter personal prin mijloace foto/video și a Notei de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal, de către părintele/tutorele minorului participant (aceste documente se descarcă de pe site-ul www.centrul-cultural-pitesti.ro);
  2. Depunerea, până la data de 8 august 2024, a celor două documente menționate la punctul anterior, completate, online (format pdf/jpg) la adresa de e-mail cultcentre@yahoo.com sau la sediul Centrului Cultural Pitești – Str. Craiovei Nr. 2, Bl. G1, Sc. C (Casa Cărții), Pitești;
  3. Confirmarea participării sau, după caz, a renunțării la locul subvenționat în cadrul atelierului „IconArT” , ediția a IV-a (din motive temeinice), telefonic sau via e-mail, joi, 8 august 2024, pentru redistribuirea locului rezervat celor aflați pe lista de așteptare, în urma înscrierilor.

 

  • Locurile fiind limitate, se așteaptă seriozitate din partea celor înscriși, angajamentul de participare semnat fiind necesar pentru a beneficia de un loc în cadrul acestui atelier de creație.
  • Lucrările finalizate vor fi expuse în cadrul vernisajului organizat duminică, 11 august, de la ora 18:00, iar fotografiile acestora vor fi postate pe site-ul oficial al Centrului Cultural Pitești (centrul-cultural-pitesti.ro), precum și pe paginile oficiale de Facebook și Instagram ale Primăriei Municipiului Pitești.
  • Fiecare copil participant va primi, ulterior expoziției, icoana pe care a pictat-o el însuși, ca premiu de participare.

 

Descarca aici:

REGULAMENT ICONART 2024

FORMULAR DE ÎNSCRIERE ICONART 2024

ACORD de prelucrare a datelor cu caracter personal 2024

 

 

Descarca aici:

REGULAMENT ICONART 2024

FORMULAR DE ÎNSCRIERE ICONART 2024

ACORD de prelucrare a datelor cu caracter personal 2024

 

2024-07-23T15:57:10+03:00