UNIVERSI-TARII
Fermentarii şi azimiştiiGâlceava lor, a fermentarilor şi azimiştilor, va fi ouat Marea Schismă, adecătelea Besearica Răsăritului –, ortodoacsă, grecească, bizantinoasă – şi
Fermentarii şi azimiştiiGâlceava lor, a fermentarilor şi azimiştilor, va fi ouat Marea Schismă, adecătelea Besearica Răsăritului –, ortodoacsă, grecească, bizantinoasă – şi
Din vers în versZăbovind pe la recentul târg bucureştean de carte, vom fi fost surprinşi de feluritele izbânzi editoriale ale lui Şerban
Conştiinţa istorică a unui scriitor cu patria furatăPrintre cei care deţin la noi puterea, chiar printre cei mai buni dintre ei, rar
PROTESTDomnule Traian Băsescu, Preşedinte al RomânieiDomnule Adrian Iorgulescu, ministru al Culturii şi Cultelor,Scriitorii români participanţi la cel de al doilea Congres Naţional
CONGRESUL NAŢIONAL DE POEZIEAPELParticipanţii la cel de-al doilea Congres Naţional de Poezie (Botoşani, 14-15 iunie 2007) constată că majoritatea problemelor poeziei române
A premia un mitI-am acordat lui Paul Goma, chiar de ziua sa, premiul cel mai important al revistei Argeş fără a ţine
Stimaţi prieteni din redacţia revistei Argeş,Conferirea premiului pentru ştiinţă din partea revistei dumneavoastră e o neaşteptată bucurie şi o onoare care mai
Premiile Argeş, între valoare şi spirit polemicLa 29 iunie, în zi de caniculă, la Centrul Cultural Piteşti, de faţă fiind ne-numeroasă asistenţă,
Zilele municipiului Piteşti – retrospectivăPrima atestare documentară a Piteştiului datează din ziua de 20 mai 1388, când – printr-un act - domnitorul
Nr. 7/ 49 Iulie 2007 Anul V