CONGRESUL NAŢIONAL DE POEZIE

APEL


Participanţii la cel de-al doilea Congres Naţional de Poezie (Botoşani, 14-15 iunie 2007) constată că majoritatea problemelor poeziei române actuale, cuprinse în Apelul primei ediţii a Congresului, din 2004, nu a interesat decât în trei puncte emise atunci nici o instituţie publică din România cu atribuţii decizionale în domeniul cultural. Cele 21 de probleme ridicate în 2004, de la promovarea şi distribuţia poeziei până la statutul simbolic social al poetului, rămân în actualitate.
În contextul integrării României în spaţiul cultural european se impune urgent luarea următoarelor decizii de către Ministerul Culturii şi Cultelor, Institutul Cultural Român şi Uniunea Scriitorilor din România, Consiliile Judeţene, Municipale şi Locale:
1.    Finanţarea cărţii de poezie din fondurile publice destinate editării culturii scrise în România şi, de asemenea, achiziţionarea pentru toate bibliotecile publice din România şi ale Institutelor Culturale din străinătate, universităţi şi licee a cărţii de poezie;
2.    Includerea cu prioritate în bugetele locale destinate culturii şi educaţiei a unor sume pentru burse şi lecturi publice ale poeţilor;
3.    Susţinerea unor proiecte de promovare concretă şi în sens larg şi imediat a poeziei române contemporane în Uniunea Europeană, cu precădere, şi în celelate ţări ale lumii cu limbi de circulaţie mondială.
4.    Descoperirea unor relaţii vii cu traducători nativi din ţările în care poezia română ar urma să pătrundă, cu editori şi agenţi literari, precum şi reviste literare care să promoveze, la paritate cu revistele din România, poezia română.
5.    Impunerea poeziei române contemporane în manualele şcolare, un mijloc sigur şi eficient de cunoaştere a acesteia.

2007-07-02T02:06:22+03:00