Google, contradictia dintre informatie si cunoastere
Dezvoltarea exponenţială a tehnologiilor de comunicaţie face lumea din ce în ce mai interdependentă. Ne îndreptăm oare spre o realitate artificială, rece,
Dezvoltarea exponenţială a tehnologiilor de comunicaţie face lumea din ce în ce mai interdependentă. Ne îndreptăm oare spre o realitate artificială, rece,
Povestea palidă şi catifelată, în care tu încapi întreg, iar eu numai pe jumătate, mă înduioşează ca un copil în genunchi. Lumina
Volumul bibliofil Puţin mai mult, Editura Academiei Internaţionale Orient-Occident, semnat de Carolina Ilica şi ilustrat cu inspiraţie de Mircia Dumitrescu, ne propune
De câte ori se vorbeşte despre vechimea Piteştiului, de îndată se evocă actul de danie emis de Mircea cel Bătrân, la 20
În luna iunie a acestui an, premiul OPERA OMNIA al Ordinului Arhitecţilor din România, Filiala Teritorială Bucureşti, i-a fost oferit doamnei Eugenia
Constatarea sau măcar observaţia că literatura se face din literatură şi că registrul acestei translări este practic infinit au devenit bunuri şi
Fumulmi-au spus alaltăieri nişte limbi de focmi-au spus că fiinţa aceea mama mamei melenu mai e a plecat unde-a văzut cu gândulca
Albul nopţii îmi picură în palmăCăldura sufletului.Cuvintele inutil mai răvăşesc poemulPierzându-se-ntre rânduri,Motivând tristeţea comună.Vorbesc şoptit cu mine însămiChemând amintirile.*Alfabetul credinţeiPloaia işi cerne amintirilePeste
Emin scânteie de steaUmbrele devin veşniceNemuritor sunt fără doinăÎn ţara învinşilor.Emin clopotul sufletuluiSună a golPrin ochiul timpului Ninge lumina.*Vizitiu ochiul de noapte
În ziarul „România liberă” din 11.XII. a.c. (1985) a apărut articolul „Municipiul Piteşti în faţa noului cincinal”, semnat de Emil Munteanu, remarcabil