INTERVIU CU IOAN N. ROSCA
Filosofia are nevoie de poezie, după cum şi poezia are nevoie de filosofie– Domnule profesor, sunteţi decan la Facultatea de Filosofie şi
Filosofia are nevoie de poezie, după cum şi poezia are nevoie de filosofie– Domnule profesor, sunteţi decan la Facultatea de Filosofie şi
REMEMBER MIHAIL ILOVICIDacă memoria nu ne este răscolită, din când în când, de filele calendarului, dacă nu părăsim confortul cotidian să ne
În împărăţia numerelorCând ne-am întâlnit ultima dată, îşi făcea bagajele pentru Italia. Dar a trecut o lună de atunci, azi e în
ArmandoÎl priveam cu îngăduinţă, întrebându-mă a cui e vina.„Apă, aer, chintesenţă” – rostea el întruna, ţinând mâinile ridicate, degetele răsfirate, îndoite şi
Nichita Stănescu şi posteritatea dificilăDe-o vreme, nu mai urmăresc disputele literare, plictisit de subiectivismul exagerat (de fapt, exacerbat), generat la rându-i, probabil,
ORBITOR entre l’absurde et l’absoluLider al generaţiei de poeţi optezecişti, fabricaţi aproape toţi care contează în undergroundul bucureştean al Cenaclului de luni,
Scrisori netrimiseNeastâmpăr deşirat, scurs pe sub masă, presărat pe crengi de scoruş. Dus prin săli de aşteptare, să crape în pumnii mei,
L-am cunoscut pe Barbu BrezianuL-am iubit prea mult pentru ca acum, la trecerea din cele pământeşti, să-i scriu un necrolog; l-am respectat
Tatălui meuLazăr ascuns în lacrimaPrelinsă pe treptele marmureiCel care de prea multe oriAşteptase la poarta bogaţilor,Să fi fost sau nu regele Lear,Desculţă
Secolul pe sfârşiteşi s-au strâns cu toţii acolo şi stau în picioareîn ploaia verde-amarăînfipţi în noapteparcă-s acolo dintotdeauna cu ploaia şi vântulo