M-am întâlnit cu gândirea lui Vladimir Streinu datorită iubirii nemărginite pe care i-o poartă scriitorul Jean Dumitraşcu şi cred că acelaşi lucru s-a întâmplat cu mulţi dintre cei care participă acum la concursul de critică literară. Studentă la filologie în 1970, nu puteam afla prea multe despre cel care în 1968 făcea închisoare politică. Anii de detenţie*2) i-au agravat boala şi au grăbit sfârşitul unui mare gânditor interbelic. Constat, din citirea paginilor rămase de la el*3), cât de bine îi cunoştea pe criticii literari francezi, a căror doctrină o supunea gândirii lui fascinante. Este uimitor câtă sensibilitate şi în acelaşi timp câtă erudiţie strălucesc în aceste pagini care începuseră să se risipească încetul cu încetul şi să se piardă în uitare şi pe care acest concurs, precum şi Caietele Vladimir Streinu le aduc sub ochii contemporanilor.
Vladimir Streinu a fost un scriitor şi un luptător politic convins că „misiunea artistului” este de „a veghea asupra acelei ordini supreme pe care Arta o instituie în lume”*4). Prefaţa volumului de Pagini de critică literară, deşi apărut în anii grei ai cenzurii comuniste şi după anii şi mai grei de închisoare politică, are curajul să afirme: „politica şi cultura se află întrunite atât de radical în bulbul subteran al concepţiei de viaţă al unui întreg popor, cât şi finalist, în sursa de valori durabile, create de acel popor”.