Concursul de poezii de dragoste de Valentine’s Day

Centrul Cultural Piteşti a organizat de Valentine’s Day un concurs de poezie, maxime şi declaraţii de dragoste sub genericul Dragostea-i destin străvechi. Juriul a desemnat următorii câştigători: Premiul I – Bianca Dan, II – Petru Botezatu, III – Lucreţia Picui şi menţiuni: Sorin Dănuţ Radu şi Corina Roxana Gheorghică. Redacţia a selectat câte o poezie a fiecărui laureat şi le publică aici, în speranţa că va reprezenta pentru fiecare dintre aceşti tineri un debut norocos.

Iubirea venea şuierând

Viaţa e o gară,
din care intră şi ies,
bărbaţi şi femei cu haine rupte,
aşteptând trenuri întârziate,
ascuţindu-şi cuţitele,
încă o primăvară,
în care marfarele vin
încărcate cu vise.
Astăzi suntem oase,
pe care se scurge încet
sângele apusului.
 
O ploaie rece
aspira infinitul
şi palmele tale mă dureau
împrejurul lacrimilor,
mai rămân copacii din noi
însetaţi de zefir,
şi iubirea care venea şuierând
ca o locomotivă cu aburi.        

Bianca Dan

tactil
    pentru Narcisa

În frământarea mâinii
dragostea mirosea
a coji de portocală…         

Sorin-Dănuţ RADU

Ochi
       
Ochii ei, ca ruginiul frunzelor de toamnă,
De-un cenuşiu abstract,
Doar ochi mici şi trişti…
Anii mei, ca bucaţile de stele căzute
în nopţile de vară.

Nu e vânt care să bată,
Nu e foc care să ardă,
Privind prin ochii ei.                          
                    
Vechi indicii par a se îneca în marea
de vise din ochii tăi!
Pot ţine luna cu propriile mâini,
Pot desena cerul,soarele ,stelele,
Pot schimba  culorile curcubeului,
Dar nu pot schimba strălucirea din ochii tăi.
 
Roxana Gheorghică

***
De gât, ca un clopot,
Stă sufletul meu atârnat,
Zilele vin şi se duc,
Lungi fuioare de fum.
Dangătul lui repetat
este plâns înecat.
Sună a tigvă aruncată
prin colbul de drum.
Ca un clopot, de gât
am sufletul
atârnat.                    

Lucreţia Picui     

IUBIREA NOASTRĂ
ÎNTRE DA ŞI NU…

Eu mă temeam de ce vei zice tu…
Ca un pârât adus la judecată,
Nici liberă era, nici condamnată
Iubirea noastră între da şi nu…

Şi, brusc, în mine sufletul tăcu
Îmi cucerise liniştea fiinţa
Privindu-te şi aşteptând sentinţa
Iubirii noastre între da şi nu…

Că nu mai are capăt îmi păru,
Că nu mai dă judecătorul glas
Şi chiar şi-acum îmi pare c-a rămas
Iubirea noastră între da şi nu…

Petru Botezatu