Simple însemnări la 882,83 m. altitudine
* Reportaj din Căminul Scriitorilor, Buşteni

 
Aspecte lirice
Încremeniţi în majestatea lor înaltă, munţii fumegă ca în urma unui uriaş incendiu, ori se topesc în penumbre vinete, când pe creştetul Caraimanului visează, albă şi măreaţă, crucea. În mijlocul ceţurilor şi vânturilor stârnite dinspre Omul, monumentala ctitorie regală stă neclintită, amintind, prin metalica ei dârzenie, vitalitatea acestei româneşti naţii, în luptă cu vijeliile sale istorice.
Pânze subţiri de ploaie se desfac departe, peste freamătul pădurilor de brad, sub ochiul fascinant al lunii pline.
Înconjurat de armate întregi de brad, castelul ,,Zamora’’ doarme lângă susurul vioiu al Prahovei. Prin balcoanele luminate cu roz şi albastru pal, ghiceşti domniţe lâncezind în dragoste şi captivitate, ca într-o veche feudă. Sus, pe turnul în care se mai văd şi astăzi schijele obuzelor duşmane, din marele răsboiu, flutură pavilionul în alb şi roş, al cantacuzinilor… Şi peste toate, noaptea răcoroasă, cu stele vii şi lună de zăpadă, a unui splendid început de Iulie.

2007-05-08T16:00:00+03:00