Cutremurele au îngrozit omenirea prin enorma forţă de distrugere. Nici o catastrofă naturală nu impresionează precum cele care smulg pământul de sub picioare. Istoria a adus o mulţime de dovezi despre trecutul frământat al scoarţei terestre. Şi astăzi mitul Atlantidei provoacă fiori populaţiei. Un alt mit vorbeşte despre continentul Mu dispărut în valurile Pacificului. Orice mit are însă la bază fapte reale şi se ştie că multe oraşe greceşti de coastă au dispărut sub ape într-o singură noapte. Alte cetăţi înfloritoare au fost transformate în măreţe ruine ce amintesc turiştilor dramele trecutului. Sparta sau Delfi sunt mărturii peste timp ale energilor telurice din spaţiul Greciei. Constantinopolul, capitala Bizanţului şi apoi a Imperiului otoman, a fost zguduit în numeroase rânduri şi monumentele s-au surpat. Celebrul oraş a fost construit într-un focar seismic, dar experienţa oamenilor în domeniul seismologiei era prea mică.
Teritoriul României se află situat la zona de contact a mai multor plăci tectonice, iar focarul vrâncean a fost deosebit de activ de-a lungul istoriei1. Se manifestă prin şocuri puternice, de adâncime şi la distanţe mari în timp. Spre deosebire de celelalte focare seismice de pe teritoriul românesc, şocurile se resimt pe arii vaste, efectele depinzând de natura solului, distanţa faţă de epicentru şi calitatea construcţiilor. Secolul al XX-lea a adus folosirea unor materiale de construcţie de mai bună calitate, dar proiectele vizau doar stabilitatea pe verticală. Pereţii rămâneau extrem de expuşi forţelor de forfecare.