Gâlceava lor, a fermentarilor şi azimiştilor, va fi ouat Marea Schismă, adecătelea Besearica Răsăritului –, ortodoacsă, grecească, bizantinoasă – şi Besearica Apusului, catolicoasa, letineasca, filiocvică. Azimiştii, fani ai pâinii nedospite, au repurtat victoria la Roma, pe când adversarii lor, partizani ai fermentării pâinii de cuminecare, or triumfatără la Ţarigrad, Sofia, Bucureşti, Kiev, Moscova, Belgrad ori Atena. Au biruit, şi unii şi alţii, după ce se vor fi anatematizat mutual, aşteptând ca, după un mileniu, să ridice reciproc afuriseniile şi să reintre în controversă paşnică, după cum ne documentează, de ani buni, conversaţiunile lui Olivier Clément cu Patriarhul Athenagoras.
 La fel, pe plaja veche a Vămii-de-Altădată, perdură cât perdură conflictul dintre Textilari şi Nudişti, Chiloţari şi Golişti, Naturişti şi Vestimentari. Îmi voi aminti mereu cum Virgil Mazilescu, regele poeţilor beţivorfici, după ce sorbise o întreagă stecloanţă vodcoasă pe căldură de 350 C, se intromitea nud puşcă printre nevestele universitarilor napocani, sosite la Marea Neagră sindical, dar instalate la miazăzi de firavul pârâiaş despărţitor al celor doua facţiuni estival-intelectuale. Imediat l-or luat la refec partenerii conjugali ai balabustelor clujane; imediat începea Principele Stihuitorilor Beţivorfici să-i trateze de proşti şi să-i numere pe degetele ambelor mâini. Transilvanienii, calmi, faceau semn cu arătătorul cătră ţeasta proprie, ca pentru a sugera nenormalitatea intrusului, apoi îl îndrumau metodic, răbduriu, pleonastic, spre Gaşca Dechiloţaţilor. Nu l-au bătut, nu i-au spart capul, nu l-au aruncat în valuri, jucărie pentru delfini, jertfă pentru rechini, doar moral condamnându-l… et encore! Goliştii, la rândul lor, intoleranţi se adevereau cu Textilarii, îi interpelau ironicamente la trecerea prin spaţiul propriu de plăjire, îi acuzau de indecenţă estivală, de voiorism şi alte cestii perverse, streine spiritului edenic al Naturiştilor. Încet-încet însă…