Vor fi cetit mulţi Dadanubieni de ispravă Montajul lui Vladimir Volkoff: renunţ a-l mai rezumare. Povestioara fraierului din Vest ce accepta să conducă, diriguit de KăGăBău, o editurioară publicatrice de literatură disidenţioasă aprobată şi de Kremlin şi de Comitetul Central Poliţienesc, istorieta în cestiune îi foarte cunoscută. Are şi final disforic, căci păgubitul editor, căruia în cursul anilor i se acordaseră grade ori i se pregătise o pensionare fericită în Patria Bolşeviciului Atotbiruitor, îşi taie simbolicamente beregata (neputându-şi trage un şut punitiv în propriul fund), sau cam aşa ceva, când pricepe că diabolic va fi fost el pe sfoară tras de ideologicii herezi ai Marelui Vladimir Ilici Katzowski. Reţinem de acolo doar ideea, cumva orwelliană, a controlului asupra negativităţii, care negativitate fabricabilă iaşte în uzinele proprii ale pozitivităţii dominatoare. Comunismul din l984, asemeni celui disecat de Noica în emoţionanta – dar bărbăteasca – misivă de răspuns la cioranesca Lettre a un ami lointain, nu are pe altul, fiind adicătelea privat de alteritate interioară autentică… necum de minimale închegări opoziţionale. Atunci?
Qu’à cela ne tienne! ªi-o meştereşte singur iute-iute. Produce, în serii lungi ori scurte, duşmani de clasă, origină nesănătoasă, chiaburi, sectanţi, burghezi, trădători, chiulăi, repetenţi, sabotori, golani, cosmopoliţi, snobi et autres empêcheurs de tourner et de penser en rond. Iar când aceştia din urmă lipsesc, se relansează conflictul dintre vechi şi nou, hârâiala dialectică dintre activiştii tineri – entuziaşti, erecţi, vigilenţi – şi marxienii betraneii, mai lăsători, mai neglijenţi, cu prostata hipertrofiată şi revoluţionara pugnacitate în scădere… precum în ultimele producte, consumate cândva de Domniile Voastre, ale indescriptibilei, haioasei, de râsul Gurului cinematografii nord-coreene.