Documentele antume ale „Grupului din Iaşi” (IV)

Marea varietate a tensiunilor dintre Grupnicii Iaşieni 1), dintre Liviu Antonesei şi Mandea bunăoară, o documentează şi notula unei şefe catedriene ce răspundea, pe linie pecerie, alături de doamna Elena Puha, viitoare prorectoriţă a Universităţii Cuzane, de bunul mers ideologic al revistelor juvenile. În această ultimă calitate îl cunoştea ea, „Constanţa Dumitrescu”, pe L.A., deseori venitoriu pe la dumneaei cu versiunea pretipăribilă a Opiniei studenţeşti, simpatizându-l nu doar pentru că era frumuşel, deşteptăţel ori plin de tineresc entuziasm, ci şi fiindcă avea relaţii bune cu antecitata prorectoreasă, care, la rândul ei, nutrea o afecţiune specială pentru doamna Ana Antonesei, moaşa ei personală, cu, în timpul liber, unele preocupări literare (căci pe cele cruciverbiste, aducătoare de premii naţionale, nu i le mai punem la socoteală). Spun asta spre a sublinia, încă o dată şi încă o dată, că fără aceste mărunte complicităţi în interiorul sistemului, totalitont în esenţa sa puturoasă, acte de bravură culturală prea numeroase nu am fi reuşit să mijotăm. Lui Liviu i-a respins o singură dată Elena Puha o textulă, deoarece era dedicată prea făţiş, prea insolent, unui L.W. imediat decodat ca Lech Walesa, iară nu drept Ludwig Wittgenstein, cum cerca să pretindă interesatul, scăpându-i de cenzură chiar poemul despre noxele cauzate nouă la Ancheta şi Perchiziţiile din l983. Cât a răspuns doamna Maria Carpov de Dialog şi suratele acesteia, o dată, o singură dată îmi rejecta eseuaşul, şi asta întrucât băgase unele strâmbe Al. Călinescu, acuzându-mă adicătelea de a fi ouat ceva prea filosemit în Grecii din Pont faţă cu alteritatea 2).
 Trebile s-or împuţit niţel după interogatoriile şi scotocirile prin biblioteci personale din 18 mai 1983, dar şi atunci s-a mai putut plasa câte ceva, doar că Al. Călinescu era complet îndepărtat de la Dialog (înlocuit fiind cu Andrei Hoişie-Corbea, emul de-al sau totuşi & bun echilibrist pe sârmele vremii), primea vot de blam cu avertisment, i se bloca avansarea şi se trezea trimis partinicamente să se reabiliteze conducând şedinţele ideologice ale catedrei de franceză, Liviu Antonesei trebui să cedeze timona Opiniei lui Valeriu Gherghel, om al său totuşi, iar Dan Petrescu se vedea refuzat în foile ieşene şi nu i se mai îngăduia să împrumute cărţi de la lectoratul hexagonal, ceea ce nu-l va împiedica, graţie unor mici complicităţi regionale, să publice în Astra braşoveană, în almanahuri ştiinţifico-fantastice sau în antologii de proză (alături cu Dumitru Augustin Doman), să se certe cu subsemnatul în 1983 ori să se reconcilieze cu acelaşi în 1988, să se întâlnească ostentativ, la Ubucarest, cu Dorin Tudoran şi Breban, să iasă în vizită familială la Ioan-Petru Culianu, universitarul din Groningen, şi să-şi pregătească, anno Domini 1988, ieşirea pe ringul epic al protestelor civice.
 Vorba lungă, mai ales introductorie, adeverindu-se sărăcie a fiindului uman, iaca, acum, şi notula buclucaşă: