Ubi jacet Richard Regwald? Ne punem de vreun an întrebarea despre locul unde mai gândirostivieţuieşte prefaţatorul romanelor lui Raymond Radiguet (= iubitul lui Jean Cocteau şi al lui Brâncuşi, înromânizat, respectivul amant, în Anii Şaptezeci, la Editura Minerva, graţie senectuticului Demostene Botez). Nici Marian Popa nu izbutea să ne răspundă la întrebare, dar făgăduia să întreprindă cercetări telefonice în aglomeraţia pariziană, poate chiar în jurul lui George Astalos, căruia omul nostru, absolvent strălucit al Literelor Iaşiote, îi stiliza cândva piesele de experiment teatral. Ştudinte în anul I al Secţiei de French, nu puteam să nu-i admir pe cei din anul terminal, care aveau câteodată privilegiul să abordeze teme de istorie literară ori etnologie, pe coridoarele Universităţii Cuzauane, cu profesorii Alexandru Dima, N.I. Popa sau Petru Caraman. Mă gândesc la Zahei Sângeorzan, la Donose Huşiotul, la Gheorghe Drăgan, la Daniel Dimitriu, la celalalt Eugen Simion şi, mai ales, la Richard Regwald, neamţul asimilat şi brunet din Tg. Ocna ce, după câteva episoade cu răsunet în boema bucureşteană (implicând chefuri uischioase, întâlniri mirabile si sinucideri spectaculare), urma să ia calea plantată cu spini a exilului hexagonal.
 De la Săndel Călinescu aveam să aflu, în l981, care-i reîntâlnise la Parigi şi pe teatrologul Ion Omescu şi pe fostul său coleg de an, că Târgoveţul Ocnean lucrase ani mulţi ca paznic de noapte în preajma Luvrului. Îşi cumpărase o garsonieră pe malul Senei şi-şi împlinise toate visele de călătorie în lungul şi în latul Europei Occidentale. Ori că, de-abia după această înflorire a sa ca homo viator, se hotărâse să depună un subiect de teză doctorală. Pe undele scurte ale Europei libere, un pic mai târziu, difuza Virgil Ierunca ştirea că-si susţinuse, la o universitate din Germania Federală, teza despre Heidegger, ba că şi-o şi publicase la o editură specializată din Benelux.