turnat pe înţelesul securienilor de la Serviciul III
Mărturisesc a fi fost foarte inspirat când, la începutul semestrului al doilea din anul universitar 2007/2008, îmi propuneam să tematizez la un curs opţional, cu anul IVB, receptarea literaturii apusene în România, sub Epoca de Aur a Ceauşităţii, din unghiul de vedere şi nesimţire al Auxiliarilor Poliţiei Gândirii şi Corespondenţei, dornici, aceia, să te acuze de transgresarea interdictelor ideologice ale sistemului căruia îi erau arondaţi (homosexualitate, lecturi în limbi străineze, ascultarea radiourilor occidentale, gagicăreli extraconjugale, abstinenţă sexuală, limbaj «necorespunzător», neadeziune la sloganurile vremii, absenţe nemotivate de la şedinţe ori defilările publice cu portretele Tovilor Supremi, glume politice deocheate, aluzii la «conducerea superioară de Partid şi de Stat», «şopârle» textuale şi aşa mai departe). Cum nu duceam lipsă de bibliografie proaspătă, venindu-mi pe filieră antohiană la ţanc, dinspre CNSAS, câteva sute de «note informative», rapoarte securitice şi scrisori interceptate, am reluat, trente ans apres, seminarul consacrat în anul cutremurului cel mare dramaturgiei hexagonale din veacul trecut – Ubu Roi, Les Mamelles de Tiresias, Les Cenci, Le Piéton de l`air, Le Professeur Taranne, Le Balcon –, de care uitasem aproape complet şi de care îmi reaminteau şi pârăciunea sursei «Carmen», mâhnită că predau mulţi auctori cu tare morale celebre – precum alcoolicul Jarry, dementul Antonin Artaud, reacţionarul Ionesco, deţinutul Jean Genet, sadologul Apollinaire, invertitul Adamov – şi raportul locotenentului M.F. Stanciu. L-am reluat, nu-i bai, sub formă de curs opţional, fireşte, dar cu «notele informative» în faţă, mari uimiri studentine suscitând, iar cel dedicat piesei ionesciene îl ţineam in memoriam Monicae Lovinescu, prilej cu care, după evocarea corespondenţelor tainice dintre Pietonul aerului şi eliadienele Tehnici arhaice ale extazului, ajungeam la lectura pe unde scurte a romanului Pe strada Mântuleasa şi la ecoul acesteia în colegiala pârâciune a «Ralucăi Alexandru», care, ea, după ce mă toarnă că l-am ascultat foiletonic la Radio Free Europe, îl şi rezumă pe înţelesul troglodiţilor galonaţi de la Serviciul III, abili în a pune mai totdeauna virgulă între subiect şi predicat, însă şi a înregistra, codifica ori stoca toate flatulenţele trase de cetăţenii etranjeri – şi amicii acestora – pe solul sfintei noastre ţerişoare, la munte ori mare şi în orice altă intimă împrejurare.