Dac-ai vrut să afli ce-i şamanismul, iată-ne, prin aceste scrisori, în plină călătorie şamanică. Ne-am plimbat – e drept, în zbor – printr-un alt fel de a gândi, căci azi gândirea curentă este preponderent cauzală, „a fi” nemaiconstând în „a fi printr-un simetric sau antisimetric”, ci, ca efect printr-o cauză, sau, ca acesta, întru efect. Primitivul „era” fiindcă era anti/simetric cu cele anti/simetrice, într-o lume definită tot astfel; cauzalitatea croind altfel lumea ne face o dată cu ea altfel. De asta se estompezaă încetul cu încetul, zăvorându-se până la urmă, amintirile din pruncie şi copilărie: nu le mai deţinem nici parola, nici gândirea prin analogie, softul. Şi nu de dragul aventurii şamanice ne-am aventurat, ci, pentru-că, prin excelenţă, gândirea artistică este analogică. A fi artist înseamnă a deţine disponibilitatea de a sesiza geometria, (schema, scheletul) unei intuiţii şi de a încărca-o cu sunete, cuvinte, culori – cu substanţa artei pe care vrei să o practici.
Să lămurim ce e intuiţia.
Când ceri cuiva să spună ce urmează după 4, în enumerarea 1,2,3,4…, va spune că 5, pentru că ştie regula „jocului” : numărul următor este cel anterior plus 1. De asemeni, dacă-i ceri să spună ce urmează după do, re, mi… va spune fa, deoarece ştie solfegiul. Ambele judecăţi nu sunt intuiţii, ci inducţii.
Pentru a dobândi percepţia intuiţiei, trebuie să precizăm că funcţionarea minţii omeneşti are la bază continuitatea, nefiind întreruptă nici în somn, ea căutând chiar s-o inventeze când şi unde nu o găseşte. Aceasta este intuiţia: gândirea pe care mintea o inventează, pentru a restaura continuitatea în cele cu care are de-a face. Şi metafora exemplifica cea mai simplă formă de intuiţie – cea verbală. Când spunem „temniţa libertăţii”, alăturăm două înţelesuri, care, prin contrarietate, ne pun mintea în impas, ne-o întrerup, căci „regula jocului” spune că, după 4, urmează 5, nicidecum -4, fiind vorba de 4-ul temniţei. De asemeni, 5-lui libertăţii, îi precede 4, nu -5. Oricum ai da-o, inducţia logică intră-n impas, poticnind continuitatea gândirii, zădărnicind-o. Şi totuşi, „temniţa libertăţii” încheagă în mintea noastră un vag înţeles, mintea inventând, în cazul acesta, „o regulă de joc”, o altă logică, dovadă fiind înţelesul, fie şi evanescent, (vag, în ceaţă), pe care-l face posibil. Intuiţia ne ajută să ştim ceva, dar fără a-l putea rosti. De aceea se spune că artistul spune ceea ce este imposibil de zis. Artistul este ca un şaman care nu numai că voiajează pe alte tărâmuri, ci le şi făureşte.