Nu se poate spune exact, dacă primilor oameni le-au trebuit două milenii, două secole, sau doi ani, cât are nevoie noul născut, pruncul, pentru a-şi dezlega limba, să vorbească. Comparaţia dintre primul om şi noul născut nu-i întâmplătoare. Dacă omul sălbatic a avut nevoie de o îndelungată evoluţie pentru a i se dezvolta nu numai organele vorbirii ci şi ale gândirii, ca să-i spună mamei sale pe nume – cuvântul „mamă” dovedindu-se a fi primul, odată ce sună în toate limbile aproape la fel -, copilului trebuie doar ca acestea să-i crească, să se formeze, pentru a vorbi. Da, ideea este că, de la naştere până la moarte, fiecare dintre noi retrăim vârstele omenirii. Vom reveni mereu şi mereu la ea, analizând-o, comentând-o, explicând-o – acum dezvoltând-o numai prin ceea ce ne sprijină subiectul.
Primul contact pe care l-a avut omul cu lumea a fost cel vizual. Ceea ce i-a sărit în ochi de la bun început a fost simetria formelor vegetale şi animale, în mijlocul cărora şi prin care a supravieţuit: toate frunzele, toate florile, ramificaţiile crengilor şi coronamentul arborilor – toate sunt, în dispunerile de o parte şi alta, simetrice. Aproape, căci simţul exactităţii încă nu-l scoate din casă. Păsările au două aripi, de o parte şi alta, doi ochi, două picioare. Toate animalele au conformaţii simetrice. Mai mult: faţă de „azi noapte”, ziua de ieri este simetrică zilei de azi. Şi mai mult: primăvara este antisimetrică toamnei, iarna verii, tot aşa cum ziua i-e nopţii. Antisimetrie sau contrarietate sunt, după puterea de apreciere a omului primitiv, unul şi acelaşi lucru.
Pentru primitiv, tot ceea ce se abătea de la simetrie/antisimetrie nu exista – aceasta, anti/simetria fiind principiul dominant, axioma decisivă a existenţei constatată prin văz, evidenţa care nu cerea nicio explicaţie, nicio demonstraţie. A fi însemna, pentru primitiv, a fi anti/simetric, (simetric sau antisimetric înseamnă anti/simetric). Astfel, elementul „A” există, dacă există şi anti/simetricul său „a”, şi invers: „a” există, dacă există „A”. De aici, până la a acţiona asupra lui „a” pentru a acţiona totodată şi asupra lui „A”, odată ce existenţele lor se intercondiţionează, nu-i decât un pas spre…. magie. Când, jucându-se de-a doctoriţa, o fetiţă îi face injecţie unei păpuşi, o face unei paciente reale, simetrice prin asemănare cu ea, cu păpuşa jucărie. Vrăjitoarele nu procedau altfel. Confecţionau o păpuşe simetrică, (asemănătoare) celei asupra căreia trebuia să se răsfrângă tăietura cuţitului înfipt în ea, pentru a o răni, a o îmbolnăvi, a o ucide. Nici în ziua de azi, ţiganul n-acceptă să-i calci umbra, socotind că, prin simetria cu ea, pe el l-ai călcat în picioare. Multe femei se simt parcă pângărite, dacă, fie şi prietenă, alta se îmbracă, simetric, ca ea, de parcă i-ar lua sufletul la purtare. Noi înşine suntem scandalizaţi, dacă cineva ne stâlceşte numele – acesta putându-se socoti imaginea noastră verbală simetrică. Adică, nu numai numele de persoane, ci orice cuvânt este socotit, în gândirea magică şi artistică, sufletul celor pe care le numeşte. În felul acesta – şi ele, „cuvinte” – sunetele grave sunt întunecate şi triste; cele înalte, vesele şi luminoase. Tot „cuvinte”, culorile luminoase, (alb, galben, orange, roz, turcoaz, crem, sablu…) sunt blânde, mângâietoare, binevoitoare, atrăgătoare… după cum negru, indigo, albastru închis poartă în ele tristeţe, supărare, duşmănie, respingere etc. De asemeni, gesturile şi mişcările mâinilor cuiva care merge pur şi simplu pe stradă, tot ca-ntr-un balet, pot spune tot atâtea ca şi cele ale unui balerin, după netezimea sau asprimea lor, după tropăitul sau discreţia călcăturii, despre sufletul celui care le face. Dacă noi nu ştim să ne exprimăm, ceilalţi se pot pricepe să ne citească. În locul cuţitului înfipt magic în păpuşe pentru a-l izbi de moarte pe cineva, ne putem izbi de… viaţă noi pe noi înşine, modelându-ne tonul cu care ne adresăm cuiva, înmuindu-ne gesturile şi mişcările, fiindcă primii asupra cărora se răsfrânge efectul lor „magic” suntem chiar noi. Nu numai că retrăim fiecare toate vârstele omenirii, ci trăim în şi prin sufletele celor care-s lângă noi.