Niculina Oprea

Psalm I

Arată-mi, Doamne, crucea,
apropie-mă de ea,
cea pe care o duc
nu este a mea.

Arată-mi, Doamne, crucea,
apropie-mă de ea,
cu trupul meu încă viu
să împodobesc
tăcerea.

Bucureşti, 18 martie 2007
 

Nicoleta Popa

***
nu trebuie să crezi
că zâmbetele sunt mincinoase
că tot timpul plouă
că mai mereu e frig
îmi place să străbat Calea Bucureşti
dimineaţa când merg la slujbă
mi se pare că străbat
un mare bulevard parizian
îmi place biroul meu
am senzaţia că mă aflu
într-un zgârie-nori
îmi plac poeziile optzeciştilor
îmi place ideea lui muşina
cum că „postmodernism românesc”
nu există
îmi place să fac din existenţa mea
o poezie
nu mă enervez din nimic
pentru că am ca aliat
UMILINŢA.

Florian Silişteanu

pământ nicăieri

Fraţilor Radomir Andric, Srba Ignatovic, Adam Puslojic, desigur lui Nichita

Aş fi vrut să devin ucenicul Lui, dar au venit apele mari mama m-a născut la şapte luni apoi am început să caut lumina
Vă spun, fraţilor, cu mâna pe inimă aş fi vrut să fiu ucenicul Domnului Nu sunt în stare de nimic mai bine la birt aş pleca nesătul de viaţa aceasta în care îmi fac loc dând din coate viaţa în care peste tot doar aer
pământ nicăieri
Fraţi şi surori, aş fuma o ţigară Mi-aş trage o palmă m-aş împuşca în tâmple cu un pistol de calibru mic unul de damă a dracului frica asta de oase mergând
Doamne, salvează-mă!
Unde sunt păsările mele, Doamne? Unde le tot trimiţi cu penele lor ude ciopârţite în ce sat le ascunzi ce pregăteşti pentru mâine?

Am obosit! Iată nevăstuica flămândă iată ierburile ca şerpii şi cerbul luând în coarne cerbii cei mici prăsila iată Doamne furnica pe pom scormonind grăuntele vieţii

Offffffffffff mamă ce hoit ai mai nuntit în ziua de nouă!