René Char e astăzi cel mai important poet francez, efortul său de a revitaliza o poezie devenită de multă vreme panoplie deconcertantă de formule — e cel mai evident şi mai dramatic. Spun cel mai important poet francez şi nu cel mai seducător, care e fără îndoială Saint-John Perse, poet prin excelenţă al mijloacelor, maestru al fastului ritual, profund alexandrin, capabil să dea retoricii şi discursivităţii, atât de caracteristic franceze, o expresie actuală superlativă (…)
Concentrat asupra poeziei ca mod de a fi al poetului, ca reacţie totală faţă de datele imediate ale vieţii, René Char realizează mai întâi o abolire a formulei ca atare, străduindu-se să elibereze poezia de servituţile sincronismului meschin şi a prejudecăţilor literare. Rămânând mereu în perimetrul valorilor intrinseci ale geniului francez, el îşi propune să le reparcurgă dacă nu să le redescopere în posibila lor ipostază contemporană, încercând să facă operă de primitiv, în sensul consacrat de pictură. Cuvântul aspiră la nuditatea lui originară, la funcţia lui de a numi, de a fi un instrument de revelaţie, adjectivul, demult epuizat în poezia franceză, e repudiat aproape programatic. Poetul caută şi tonul orfic al vorbirii hölderliniene, caută misterele elipsei şi ale sintagmelor hermetice, îşi refuză plăcerea atât de franţuzească a recitării, a declamării care pentru Saint-John Perse, bunăoară, e un regal. Amintirea trubadurilor provensali se încrucişează în spaţiul ambiţiei sale, cu verbul viril şi posesiv al lui Hugo, sau cu melodia melancolică apollinairiană…
A. E. Baconsky
(Din volumul: Panorama poeziei universale contemporane, Bucureşti, 1972)