Alfred Jarry

Cântec de leagăn pentru ca mortul să adoarmă
 
Stafia marelui portret
solar pe-ntunecat tapet,
 
spre pufu-n care, indolent,
zac eu, – ridică-şi fruntea, lent.
 
Oh, albul unei frunţi lunare,
a mea, sub stele septenare!
 
Muralul frunţii mele chip
m-a supt de sânge ca pe-un şip.
 
Mi-adulmecă,-n gâtlej şi-artere,
vampirul izuri deletere,
 
pe când păianjenii-s armate
pe degetele-mi descărnate,
 
şi-mi fac mitene pe măsură
din voalul lor de pânză sură.