Cântecul doñei Alda
   (El Romancero)

În Paris e doña Alda,
a lui don Roland soţie;
doamne,-n jurul ei, trei sute,
doñei de urât să-i ţie;
toate-aidoma se-mbracă
şi-ncălţări de-un fel încalţă,
toate, la aceeaşi masă,
împărţind aceeaşi pâine.
Dintre ele,-o parte toarce,
celelalte,-o sută, cântă
spre-ncântarea doñei Alda,
care,-n cântece, mi-adoarme,
de cum lasă-se amugul,
şi un crâncen vis visează;
se trezeşte şi,-ntreg, burgul
ţipătu-i prelung l-aude
– Doamna noastră, ce se-ntâmplă    
      că sunteţi speriată foarte?
– Doamnelor, un vis visat-am,
ce-ngrozitu-m-au de moarte.
Se făcea că stam pe-un munte
într-un loc pietros şi spân;
de pe stânci, un şoim văzut-am
că-şi ia zborul, – însă, pân’
să se ’nalte,-un pui de vultur
după el se ia, hapsân;
şoimu,-atuncea, cu grăbire
mi se vâră, bietu,-n sân;
vulturul, urându-l foarte,
de acolo mi-l gonea,
mi-l lăsa golaş de pene
şi cu clonţu-l ciocănea…
Zise,-atuncea, o copilă,
s-auzism ce zice ea:
– Măre doamnă, visu-acesta
eu îl tălmăcesc aşa:
şoimu-i domnul vostru, care
dinspre Spania saltă-n şa,
pentru-a-i fire Doamnei mire;
iară pajura nu-i alta
decât numai doña Alda;
muntele, în adevăr,
fi’nd altarul unde, mâine,
doamna o să poarte văl.
– Te voi ferici, copilă,
de-i aşa într-adevăr!
 
*
Ci nu trece bine noaptea,
carte vine de departe,
pe o parte,-i slovă scrisă,
sânge, pe cealaltă parte,
cum că-al său Roland e mort
la Roncevaux, cu-ariergarda…
Dacă-acestea le citeşte,
moartă cade doña Alda.