Cântecul ostatecului
(El Romancero)

Că prin mai era, prin mai,
când se face cald şi când
grânele încărunţesc
şi vezi numai flori pe câmp,
iar privighetoarea-mi cântă
şi-i răspunde cu alt cânt
ciocârlia, – robi fiindu-i
dragostei noi toţi, pe rând.
Numai eu, la închisoare,
negru-n inimă şi gând,
care nu ştiu când e noapte
şi nici ziuă nu ştiu când, –
făr’ de pasărea aceea
care mi-o vestea cântând;
temnicerul mi-a ucis-o,
ajuta-i-ar Domnul Sfânt!