Francis Jammes
(1868–1938)

SUFRAGERIA

E un dulap cu lemnul uşilor
nemailucios, – care taifasul strămătuşilor
îl va fi auzit, şi-aşijderi glasul
bunicului, ca şi pe-al tatei. El
atâtor amintiri le e fidel.
Să nu se creadă că e mut, căci eu
pot, la tot pasul,
să vorbesc cu el.

Mai e şi ceasul
cel cu cuc, de lemn, –
dar mut, şi nu pot să-l îndemn
să-mi spună
cum de nu mai sună.
A amuţit odată cu propriul său resort
şi tace, astăzi, ca un mort.

E şi un vechi bufet cu iz de ceară,
de prăjitură, pâine, carne,
de pere coapte, coarne
de pădure…
E-o slugă bună care,-n nicio seară
sau noapte,
n-are să te fure.

Doamne şi domni, mai totdeauna am
în vizită; prin ei, văd ca prin geam:
nu cred în sufletele astea mici… Io-mi văd de treabă,
zâmbind, când ei, crezând că-s singur, mă întreabă:
„Cum vă mai merge, domnu’ Jammes?”