Poetul, prozatorul şi eseistul Halil Ibrahim Özcan s-a născut la Talas-Ardic, un oraş mic din Kazseri (Turcia). După absolvirea universităţii, a lucrat ca profesor de şcoală primară timp de trei ani. În 1977 a câştigat Premiul „Orhan Murat Arburnu“, cu volumul de poezie Kirik Zar („Zarul spart“). A locuit o vreme în Siria şi Liban. Din motive politice şi-a petrecut 10 ani în închisoare (1981-1991). Imediat după ce a fost eliberat din închisoare a editat „Antologia Poeziei Închisorii 1980-1990“. Prima sa colecţie de povestiri intitulată Randevu („Întâlnirea“) a fost publicată în 1993, la Editura Metis. A doua culegere de poezie, Yüzünü  Temiz Tut Ecel Her an Gelebilir („Păstrează-ţi faţa curată, moartea poate veni pe neaşteptate“), a fost publicată în anul 2000. Prima ediţie a romanului său, Ejderha Yillari  („Anii Dragonului“) a fost publicată în 2001, la Editura Gendas, iar cea de-a doua ediţie a văzut lumina tiparului în 2005, la aceeaşi editură.
Multe dintre poemele, povestirile şi eseurile sale apar în reviste literare şi periodice precum Edebiyat Dostlari (Prietenii literaturii), Varlik, Nar, Defter, Sonbahar, Yazin and E.
După cum ştim, una dintre cele mai importante funcţii ale scrisului este aceea a demascării, sub toate aspectele ei, însă demascarea se produce aproape într-un mod abrupt în majoritatea scrierilor autorilor, fie ei poeţi sau prozatori, care au avut de suferit din motive politice, şi mai cu seamă cei care au fost privaţi de libertate. Aşa cum am spus mai sus, din motive politice autorul şi-a petrecut 10 ani din viaţă în închisoare. Deşi era foarte tânăr în perioada aceea, cunoscut fiind că e născut în 1957, poetul a avut tăria de-aşi aduna puterile în vedera consolidării legăturii lui cu viaţa prin scrierile sale. De altfel, el a conştientizat că odată cu adevărul pe care va reuşi să-l direcţioneze pe termen lung, va deveni un om liber, ceea ce s-a şi întâmplat în 1991.
Deşi în adâncurile ei, poezia lui Halil Ibrahim Özcan este o poezie de dragoste, reverberaţiile dulci – amărui prezente în textul poetic la totul pasul, ne determină să credem că în astfel de situaţii uitarea nu-şi face efectul întru totul, iar existenţialismul poetului este puternic amprentat de rememorare tocmai pentru că timpul care s-a scurs nu a reuşit să cicatrizeze o rană atât de adâncă.
Niculina OPREA