Se spune că Roma este un oraş muzeu. Şi nu te mai plictisesc cu justificările, pentru a nu-ţi sugera cum se bate şaua. Trebuia să-mi explic întâi mie, şi, eventual, să-ţi cer sprijinul unde mă poticnesc. N-am nicio firmă de turism, nu mă prăpădesc după călătorii şi nici nu-mi compensez, vânzolind pe Net în călătorii fictive, sedentarismul; reliefurile, luminile şi păienjenişul închipuirilor minţii mă năucesc, într-atât sunt de convingătoare, de reale.
 Parisul este o expoziţie în gura mare. Nu şi pe la margini, ca nici pe la Roma. Germania, Elveţia, ţările nordice înşiruie o simeză continentală; în Danemarca, până şi praful se aşterne cu gust. (Dacă patronii şi-au făcut firmele de turism pentru a mai voiaja şi unul pe la altul, şi-ar vinde castraveţi în de ei.)
 În Lisabona, o stradă este, parcă, „mai dreaptă”, cu mai multă acurateţe desenată decât oriunde. Dacă vrei totuşi să simţi primejdiile descumpănirii, treci prin Pisa. Discreţia străduţelor greceşti nu-i de călcat în… picioare. Numai nerăbdarea l-a făcut pe ultra-verticalul moralităţii Vlad Ţepeş să nu-şi pună renumele de obeliscuri. Pentru mulţi, generozitatea lărgimii pieţelor civice ţine locul grandorii de la malul mării. Ca să poţi vedea lucrurile şi în mare, trebuie să urci de-a buşilea Piramida. Nu, rafinamentul nu-l înveţi din toiul cărţii Parisului, ci dacă răsfoieşti paginile parcurilor de la Versailles. Aşa este: la Paris, toţi şoferii vorbesc franţuzeşte. Majoritatea sunt inculţi, dar aristocraţi; restul, analfabeţi dar civilizaţi. Fără mici excepţii, înşişi muzicienii de nu s-au frânt cu cititul de cărţi, mulţi nici cu partituritul, dar arhitecturile muzicii i-au spiritualizat într-atât încât par să fi mâncat numai sticlă. Pictorii, numai vitralii. Peste forţele educative ale schelelor dulgheriei nici nu îndrăznesc să privesc: meseria de a fi civilizat se fură cu ochiul.
 Cult sau civilizat? – aceasta-i mirarea. Pentru că prea mulţi oameni cultivaţi sunt necivilizaţi – stoici suprasaturaţi de iluzii! (O firmă, în centrul Petroşanilor: ILUZIA FICŢIUNII!) Dacă incultura este imorală, neglijenţa este barbară.
 Când Gutenberg ne-a dat tiparul, nu ne-a cerut să lepădam vizualul. Da, fotografia nu se inventase, nici filmul, nici televiziunea, nici Net-ul. Tare greoaie educaţia vizuală, când călătoria la Mecca dura cam un an! Bun, cuvântul trebuia să sugereze şi fonic nu numai vizual, ţinând cont că nici radioul, nici magnetofonul sau cd-player-ul încă nu se ţineau pe picioare. Şi? Nu totul este literatura; poate, lectură.
 Eficienţa iluminismului comunist a fost de fapt manipulatoare; pentru a nu vedea, trebuia să citim. Dar, dacă, vorba magistrului, textul scris este doar… orbitor? Mişelia pe care le-o reproşăm celor care susţin c-au rezistat prin cultură e sigur surzenie şi orbire. Citim pentru a ne citi, auzi şi vedea cum gândim. De sus, de la înălţimea minţii care poate aduna la un loc toate punctele de vedere dibuite numai prin totalitatea felurilor cunoscătoare ale ochiului sacru.
Vai, cât pe ce să mă-mpiedic însumi de

 Mihai Rogobete