1875: EMINESCU LA CREANGA
(impromptu ieşean în trei acte)

ACTUL II

    Acasă la Pogor. Ori la Negruzzi. Junimiştii sunt împrăştiaţi pe scaune şi sofale în jurul gazdei, aşezată într-un fotoliu larg, în jurul căruia sunt dispuse teancuri de volume identice. Doi evrei în picioare, Kreier şi Dan Kişon, cu pălăriile în mână, parlamentează cu Pogor, care caută tot timpul să se prăvale de pe jilţ. Fojgăială de Caracudă, Romani şi Români.

POGOR (indicând cărţile, agasat): Ei, le-aţi cântărit? Le luaţi?
KREIER: Să fie vreo optzeci de ocale.
POGOR: Numai atâta să cântărească Faust? Mie îmi pare că-s o sută.
KREIER: Păi să mai socotim odată.
    Se apucă să numere volumele. Din culise se aud vocile lui Eminescu şi Creangă cântând:
VOCILE:        
Sunt ca lira spartă-n stâncă,
Sunt ca glasul din pustii,
Sunt ca marea cea adâncă…
    (Cei doi intră bălăbănindu-se.)
Sunt ca moartea între vii!
    Se opresc în mijlocul adunării nedumerite şi tăcute.
EMINESCU: Bună seara. V-am adus pe popa Smântână.
    Râsete înfundate. Pogor înclină capul cu gravitate. Creangă îşi şterge fruntea, Iacob Negruzzi îşi drege vocea.
CREANGĂ (ruşinat): Aista-i Eminovici. Tătâne-său era cămilar.
POGOR: Cunoaştem.
EMINESCU: Am efectuat o întoarcere la muma natură cu domnul Creangă.
IACOB NEGRUZZI: Cu profit, din câte văz.
CREANGĂ: De, capra bese şi oaia pate ruşinea.
(Tăcere.)