Misionarul

Toată noaptea suflase un vânt aspru, şuierând printre liniile de calea ferată, zguduind geamurile şi uşile. În balcon, rufele întinse pe sârmă fuseseră smulse de rafale şi aruncate în stradă. Am ieşit, spre dimineaţă, şi am început să alerg după ele, culegându-le de pe mijlocul bulevardului. Nu se vede nici ţipenie de om. Doar tramvaiele şi microbuzele aşteptau goale la capătul traseului să-şi facă apariţia, ieşind de pe scările blocurilor scufundate în întuneric, primii călători. Şoferii dormitau la volan, iar cei doi vatmani coborâseră şi ei din vagoane, refugiindu-se la nonstopul de după colţ, unde acum, probabil, îşi savurau, stând de vorbă cu vânzătoarele, cafele fierbinţi scurse din automat. Era sâmbătă şi oamenii îşi odihneau oasele şi creierii după zile întregi de alergătură. Doar vântul, de septembrie, neobişnuit de rece, îşi făcea de cap pe străzi. Cu hainele fâlfâind pe mine, gata-gata să fiu smuls de pe trotuar, încercam să recuperez ultimele cearşafuri, pijamaua şi cămăşile pe care furtuna mi le smulsese în furia ei şi le împrăştiase pe marele bulevard. Era ca după un naufragiu. O mulţime de ziare, de afişe şi tot felul de ambalaje se roteau pe trotuar, rostogolindu-se în stradă, alături de crengi rupte şi de tot felul de resturi menajere, vărsate din tomberoanele aflate în spatele blocurilor. Trezită din somn din cauza zgomotelor pe care le producea vijelia şi negăsindu-mă în pat, soţia mea, înveşmântată într-un halat roşu de mătase, ieşi în balcon, să vadă dacă rufele sunt la locul lor, dar nu văzu nici urmă de ele. Şi atunci aruncă o privire în jos. O mogâldeaţă albă, răsucită de vânt, mergea aplecată, când oprindu-se în loc, când alergând, căutând să oprească învălmăşeala de gunoaie şi lucruri pe care rafalele vântului le răsuceau într-o furie sălbatică pe trotuar. Simţind privirea aţintită asupra mea, ridicai ochii din pământ şi privii în direcţia balconului. În sfârşit, Kristina mă recunoscuse: îmi făcea semne disperate cu mâna să las totul baltă şi să mă refugiez în casă. Recuperasem totuşi pijamaua, un cearşaf, celălalt, rămas agăţat de arţarul din faţa staţiei Peco, se făcuse ferfeniţă.