Îmbrăcată în haine largi, fumurii, ce par a curge printr-un peisaj crepuscular, şi pălării împletite dintr-un vârtej de frunze ruginii aflate veşnic în cădere; desprinsă parcă din paginile Scrinului Negru al lui Călinescu sau, poate, mai degrabă, din lumea Crailor lui Mateiu Cragiale, la cei aproape 77 de ani ai săi, poeta şi traducătoarea Nora Iuga, se bucură de o vigoare tinerească şi o notorietate cu totul neobişnuite pentru vremurile în care trăim. Curgerea timpului, în mod paradoxal, pare a-i fi sporit atât vivacitatea spiritului, cât şi voiciunea trupului, supus unui întortocheat proces de dezcarnare. În loc să se închisteze în propria sa carapace, ca orice om ajuns la o vârstă venerabilă, spiritul Norei Iuga e avid de orice nouă experienţă. La cei 77 de ani ai săi, poeta face confesiuni atât de incomode, încât până şi un adolescent ar invidia-o. Ea nu se sfieşte să vorbească în public, cu şarm şi dezinvoltură de-a dreptul dezarmante, atât despre frustrările prin care a trecut, cât şi despre cuceririle de care a avut parte în lunga-i carieră literară. Tinerii critici o curtează cu insistenţă, iar tinerele poete se învârt în jurul ei ca nişte vestale. Fiecare nouă generaţie care apare pe scena noastră literară, în loc s-o împingă în penumbră, o scoate şi mai mult în bătaia reflectoarelor. Dacă în perioada anilor şaizeci sau chiar optzeci, Nora Iuga putea fi considerată o prezenţă discretă, astăzi literatura pe care o scrie trezeşte interesul unui cerc din ce în ce mai larg de cititori. Conştientă fiind de fascinaţia pe care o exercită asupra anturajului, poeta Nora Iuga şi-a amenajat în modesta-i locuinţă, situată într-un bloc pe bulevardul Liviu Rebreanu, un adevărat salon literar monden, pentru care ar fi invidiat-o chiar şi o madame George Sand… Prezenţa tinerilor, dar şi a vârstnicilor, nu e, totuşi, cu totul dezinteresată.