În Republica Federală Daniel Bănulescu (volum apărut la Ed. Vinea, ediţie şi postfaţă semnată de Nicolae Tzone), zilele „trec una după alta ca nişte băşini de elefant”, iar nopţile se perindă asemenea unor gâturi de girafă atrase de o lună plină. Asta în Statul de Sud, unde „treptat, cerurile se despică şi crapă”, scoţând zgomote ciudate: pârâituri, scârţâituri de pat şi jeturi de balenă etc… Înăntrul fiecărui cer ca în pântecul şarpelui din mitologia aztecă gestează întreaga lume, în timp ce afară, legat de un cordon ombilical, gravitează însuşi fetusul poetului, cufundat într-un alambic ce distilează vidul existenţial, storcându-l din fiecare gând şi fiecare sentiment trăit sau netrăit…
În Statul de Nord, în schimb, „totul e frumos şi încântător şi dulce” şi „aceasta deoarece „portmoneul meu nu este şi portmoneul tău”, cu toate că „picioarele déja se ating pe sub masă” şi „limbile mângâie creierii”, scoţând un sunet ciudat.
După cum se observă, mângâiatul creierelor de către limbi are o tentă sexuală, creierul fiind perceput de către poet când ca un falus, cînd ca o vulvă. Când drept un organ sexual ambiguu. Dar are şi o tentă psihologică. Creierul e labil. E suficient să-l atingi cu un gând gingaş, că va începe să se alinte.
În Statul Federal de Nord al lui Daniel Bănulescu totul e frumos şi încântător fiindcă totul se vinde şi se cumpără. Senimentele sunt o marfă pe care o poţi găsi expusă pe orice tarabă. Dacă simţi nevoia să fii fericit, nu ai decât să scoţi câteva bancnote verzulii din portmoneu. Şi fericirea îţi va umple buzunarele sufletului. Portmoneul meu nu este şi portmoneul tău, spune poetul. Dar fericirea mea poate deveni, pentru un anumit timp, cronometrat, desigur, şi fericirea ta. Cu cît portmoneele se îndepărtează unul de altul, cu atît corpurile ce le posedă se apropie. Şi odată cu ele şi sufletele. Creierele se mângâie, îşi ling cu migală circumvoluţiunile, jubilând de fericire. În această Republică, guvernată de raţiune, sentimentele iau mai întâi calea buzunarelor, unde se purifică ca într-un purgatoriu, după care se ridică, fâlfâind uşor din aripi, încărcate de bancnote, spre porţile inimii, unde se află paradisul, marcat şi el de calcule precise.