A existat înainte de Revoluţie o revistă de teatrologie, literatură şi critică dramatică, editată sub egida Consiliului Culturii, care a avut o viaţă foarte îndelungată şi era una dintre publicaţiile de prestigiu ale mişcării teatrale de la noi.
Revista Teatrul a luat fiinţă în aprilie 1956 sub conducerea unui comitet de redacţie, al cărui preşedinte era marele om de teatru Camil Petrescu. În decursul anilor i-au succedat la conducere Radu Popescu, Traian Şelmaru, Theodor Mănescu, Ion Cristoiu şi alţii.
Dar travaliul îl duceau: Horia Deleanu, Florin Tornea, Virgil Munteanu, Ilie Rusu şi Mira Iosif.
Colaborările permanente erau semnate de Florica Ichim, Alice Georgescu, Ionuţ Niculescu, D. Solomon, Alecu Popovici, C. Paraschivescu şi alţii. Revista apărea lunar cu un material bogat şi foarte divers, publica piese noi de teatru ale debutanţilor, portrete de actori, mese rotunde cu tineri absolvenţi şi informaţii utile de la toate teatrele din ţară. Erau comentate turneele străine care veneau în România. Meritul cel mare al revistei era acela că ţinea în priză – în special – pe tinerii actori care doreau să-şi aleagă idoli. Imediat după război, au apărut mai multe reviste de teatru; dintre ele merită să amintim pe cele care au avut o apariţie mai îndelungată cum au fost: „Cortina”, „Bis” şi „Teatrul şi Sport”. Dar a mai existat o serie a Revistei Teatrul, imediat după Primul Război Mondial, format gen Caietele Teatrului Naţional, cu o grafică sobră şi un conţinut mai mult academic, cu dezbateri mai mult teoretice.
Proprietarul revistei a fost Soare Z. Soare, care tocmai primise o mare moştenire pe care s-a grăbit s-o cheltuiască colindând Europa şi lucrând câţiva ani pe lângă Reinhardt la Viena.
Revista a avut o viaţă scurtă, au apărut doar patru numere, pe care eu le-am deţinut până de curând, când le-am donat Bibliotecii Dinicu Golescu din Piteşti.
Ziarele care apăreau tot atunci publicau cu regularitate cronici dramatice semnate: Ion Marin Sadoveanu, Şerban Cioculescu, N. Carandino, Zaharia Stancu, Vasile Timuş, Mihnea Gheorghiu, Traian Şelmaru, Ion Zamfirescu, Alice Voinescu şi alţii. Deschid o paranteză să mă laud că am deţinut colecţia revistei Teatrul pe 36 de ani, după care am vândut-o Fundaţiei Tofan de sub preşedinţia lui Radu Beligan. După Revoluţia din decembrie când revista îşi încetase apariţia, au încercat să o suplinească cu sponsorizări doi cronicari de prestigiu: Alice Georgescu şi dramaturgul D. Solomon. Dar dezinteresul Ministerului Culturii i-a ajutat să dea faliment. Dar inimoasa Florica Ichim reuşeşte să reziste!
Sub egida Fundaţiei „Camil Petrescu” al cărei preşedinte este, are o activitate surprinzătoare: tipăreşte mai departe Teatrul azi accesibil ca preţ numai instituţiilor de cultură, nu se vinde la chioşcuri ca precedenta revistă. Este atractivă prin conţinut şi grafică iar colaboratorii îi sporesc prestigiul.
Dar nu numai atât, Fundaţia „Camil Petrescu” a iniţiat publicarea unor volume despre viaţa şi activitatea unor personalităţi sub genericul Galeria Teatrului Românesc, din care au şi apărut următoarele: „Ursit scenei – Mihai Popescu” de Margareta Andreescu, „Cavaler fără iluzii”, precum şi „Histrion de cursă lungă  – Gheorghe Dinică”, ambele volume de Constantin Paraschivescu, „George Constantin şi comedia sa umană” de Florica Ichim, „Carte cu Gina Patrichi” de Mircea Moraru şi „Mnemo – Dina, bunica lui Orfeu” de Cătălina Buzoianu.
La cele de mai sus adăugăm şi volumul I din „Însemnări teatrale” ale lui Camil Petrescu, prin care autorul ne pune la îndemână experienţa sa de cronicar profesionist între anii 1922-1927, precum şi multe comentarii asupra fenomenului teatral.