Îi atenţionez pe cititori că în cele ce urmează nu mă voi referi la activitatea teatrului Giuleşti, un teatru de toată stima şi preţuirea noastră; acest teatru, care în cei peste şaizeci de ani de activitate a sădit într-un cartier mărginaş, cum era Podul Grand, o sămânţă de cultură, a trezit gustul pentru artă, a format un public pentru teatru, care i-a rămas credincios, până a fost trădat. Ceferiştii este firesc să se simtă trădaţi, din moment ce datorită lor, a ceferiştilor, s-a reuşit ca dintr-o echipă de artişti amatori, foarte talentaţi, să ia naştere la 8 septembrie 1946, teatrul CFR Giuleşti. Aici s-au montat piese de valoare, au apărut actori de prestigiu, s-au lansat regizori care au devenit maeştri ai teatrului românesc şi tot de aici a pornit modernizarea teatrului. Să nu uităm că meritul acestui fenomen cultural în cartier revine în primul rând marelui regizor Horea Popescu, împreună cu scenograful Tody Constantinescu. Despre acesta din urmă, Margareta Bărbuţă afirma într-un studiu critic, Decorul de teatru şi funcţia sa expresivă: acum câţiva ani, Tony Constantinescu a creat un decor de o mare forţă poetică pentru spectacolul „Domnişoara Nastasia” pus în scenă de Horea Popescu. Ambii, ca şi Liviu Ciulei, au dat semnalul revitalizării teatrului prin introducerea poeticului într-o piesă realistă, ca cea a lui George Mihai Zamfirescu.
Îmi stăruie şi acum în minte ecoul câtorva replici din prima scenă a piesei, când Nastasia îl întreabă pe taică-său: Ştii cât e din Popa Nan până aici? Sorcovă: Mult nu-i. Un ceas de drum. Nastasia: Nuuu, e mai mult tătucule! E cale de-o viaţă de om!
Dacă domnişoara Nastasia nu şi-a împlinit visul ei de-o viată, în schimb teatrul din Giuleşti fără să viseze a ajuns nu în Popa Nan, ci chiar în buricul târgului – cum se mai spune – pe Calea Victoriei, alături de celebra cofetărie Capşa, unde se adunau scriitorii şi artiştii la un şvarţ şi, cum sună epigrama poetului N Crevedia, La Capşa unde vin toţi seniorii/E un local cu două mari despărţituri/În una se mănâncă prăjituri/Şi-n alta se mănâncă scriitorii.