Odată cu dezvoltarea ramurilor lingvisticii – cu precădere vorbim aici de dezvoltarea pragmaticii – cercetarea operelor literare capătă o nouă dimensiune, textul ficţional făcând obiectul unor abordări diversificate atât în ceea ce priveşte metoda de analiză cât şi perspectivele din care acesta este abordat. Acestea ar fi argumentele care au stat la baza elaborării de către Alexandrina Mustăţea a lucrării Introducere în pragmatica textului literar (Editura Universităţii, Piteşti, 2009).
Plecând de la constatarea că investigaţia actuală a textului ficţional conduce cercetătorul, poeticianul pragmatician la analize privind atât implicitul, actele de limbaj, legile discursive, polifonia cât şi relaţia text-extratext, autoarea îşi pune întrebarea (vezi Argument) dacă se poate vorbi de o disciplină numită pragmatică literară sau de o simplă abordare pragmatică metodologică. Răspunsul nu întârzie să apară. Văzută ca disciplină, pragmatica literară îşi caută încă drumul; înţeleasă ca metodă inovatoare de abordare a textului literar, perspectiva pragmatică este utilă când integrează interpretarea pragmatică în hermeneutica textului.