Introducere privind formarea instituţiei parlamentare

Ideea întrunirii unei Adunări a cetăţenilor pentru a discuta problemele importante ale unei comunităţi nu este recentă şi nici nu a apărut spontan. Originea acestei practici trebuie căutată în Antichitate la greci şi mai ales la romani. Astfel, în Sparta funcţiona Senatul sau Sfatul bătrânilor, iar în Atena democratică, Ecclesia (Adunarea Poporului) şi Bule (Consiliul celor 500). În timpul republicii romane, Senatul reprezenta cel mai înalt organ consultativ. Se pare că acesta a fost înfiinţat de Romulus, iar numărul senatorilor este discutabil (100 de membri conform tradiţiei sau 300 de membri în raport cu cele trei triburi şi 30 de curii).
Deci, treptat devine imposibil procesul de întrunire a tuturor membrilor unei comunităţi şi se recurge la instituţia Parlamentului (Adunare) care reuneşte un număr limitat de persoane alese de comunitate.
Termenul de „Parlament” apare la începutul Evului Mediu1 şi defineşte o adunare de persoane care avea ca obiect de lucru treburile publice. Încă din secolele al VIII-lea şi al IX-lea au loc adunări ale oamenilor liberi din oraşe pentru a discuta despre problemele politice şi administrative. Parlamentele generale îşi au originea în adunările oamenilor purtători de arme din tradiţia germanică, din care au derivat adunările nobiliare.
Cel mai vechi Parlament este considerat Althing-ul din Islanda datând din secolul X.