Numele profesoarei Liliana Aron Ene este cunoscut cititorului din sfera culturii teologice. Domnia-sa a publicat numeroase studii şi articole în reviste de specialitate şi de cultură, prezentă fiind mai cu seamă în publicaţiile patronate de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului sau de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Piteşti. La acestea se adaugă cartea Istorie şi cultură teologică apărută la Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2008, 242 p.
Autoarea s-a afirmat printr-o activitate remarcabilă atât la catedră, cât şi în munca de cercetare, iar rezultatele eforturilor sale se văd îndeajuns. Ca dovadă, stau şi volumele Conceptul ortodox de comuniune şi Comuniunea în creaţia populară românească. Implicaţii morale, cărţi apărute la sfârşitul anului 2011 la Editura Tiparg din Piteşti, la origine fiind teza de doctorat în teologie, susţinută în anul 2005 la Universitatea Ovidius din Constanţa.
De la început, autoarea vorbeşte despre „necesitatea restructurării fiinţei umane şi a creaţiei” şi de „imperativul refacerii comuniunii omului cu Dumnezeu şi a oamenilor între ei”.
Punctul de plecare al cercetării pe care o întreprinde Liliana Aron Ene este prezentarea conceptului de comuniune, iar capitolul în care se analizează acest concept este o pledoarie poematică pentru dragoste: „dragostea este începutul şi sfârşitul, însuşi Dumnezeu este dragostea absolută”. Dragostea încoronează existenţa omenească şi o ridică pe trepte înalte. Se citează din Apostolul Pavel: „ Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare; dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate (…). Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă” (Corinteni, I, 13, 4-7).