Operă barocă, Dicţionarul onomastic este creaţia unui autor care dă dovadă de o facultate specială, ingeniozitatea, iar aceasta îi permite să „fabrice” lucruri inexistente înainte, să creeze în sensul divin al termenului. Artistul baroc se vrea Demiurg, iar dorinţa lui este, aşa cum surprindea Dolores Toma, ,,să găsească forme niciodată văzute, să făurească reprezentări imaginare, viziuni, să construiască ficţiuni, să expună miraje, artificii, să inventeze lumi, chiar dacă nu mai frumoase sau mai durabile, în orice caz diferite de ale noastre”.1 Ingeniozitatea autorului dă naştere unei opere în care personajul este multiplicat la infinit, ilustrând un principiu al artei baroce: inconsistenţa şi nestatornicia formelor, metamorfoza. Personajul stă sub zodia lui Proteu, iar fiecare metamorfoză a sa va purta un nume. Cu fiecare nume se conturează un personaj-cameleon, un om de ceară, care nu are identitate deplină. Acestuia îi sunt surprinse schimbările (metamorfozele), deformările (anamorfozele) aberaţiile, proliferările sau evanescenţa (personaje informe ca apa, norii sau vântul). Diversitatea, heteroclitatea şi discordanţa care intră în definiţia barocă a fiinţei umane sunt ilustrate de numele simionesciene. Numele trimite la imagini de-conectate, multiple, bazate pe rupturi semnificative: „BENONE. Un Benone în balcon avocat pensionar (aproape nouăzeci de ani), citeşte cărţi poliţiste, bea ceaiuri laxative şi mănâncă salată de păpădie. Un Benone în coteţul de dedesubt (aproape nouă ani): lăţos, leneş, nu citeşte, nu bea ceaiuri, nu mănâncă salată. Latră.”; „ ENDIMION Construcţie precară, trăsături subţiri, comportare precaută. Oglindă în apele căreia se conturează clar oricare personalitate ce se apropie. ENDMION  MACOVEANU, salată verde cu zahăr, în gust ardelenesc.” Cele două definiţii ale unui nume se manifestă incomparabile, iar reunite formează un „composito monstruoso”, un ansamblu extravagant.