Păstoritul corbenilor
Am citit cu interes deosebit cartea Migraţiile interne şi enclavele culturale publicată de Elena Cremona Ţintatu-Comănescu la Ed. Tiparg din Piteşti, în 2009. Este vorba de Aşezări de păstori ungureni în nordul Munteniei, cum suntem informaţi prin subtitlul lucrării.
Profesoara Cremona Comănescu şi-a propus să realizeze o monografie pastorală-culturală a localităţii Corbi din nordul judeţului Argeş, dar de fapt se extinde pe o zonă de cercetare mai largă, care cuprinde şi comunele Nucşoara, Stăneşti şi Domneşti.
Toate informaţiile cu privire la viaţa locuitorilor acestei zone vin din interior, pentru că autoarea s-a născut şi a crescut în acest mediu păstoresc prin excelenţă.
Lucrarea Cremonei Comănescu ţine atât de sociologia pastorală, cât şi de etnografie şi, în bună măsură, de lingvistica păstoritului. Iar autoarea prezintă „ca o grupă unitară” localităţile Jina din Sbiu, Vaideeni din Vâlcea şi Corbi din Argeş – Muscel.
Lumea păstorilor din Corbii Argeşului şi Muscelului reprezintă cu adevărat „o enclavă culturală şi profesională”, cu o „comunitate de români ungureni, păstori, veniţi din Jina Sibiului şi stabiliţi aici din sec. al XVII-lea. Trecerea acestor jineni din ţinutul lor peste Carpaţi” a fost cauzată de persecuţiile religioase dar şi de motive economice (creşterea numărului de oi şi imposibilitatea asigurării necesarului de hrană).
Autoarea a lărgit mult zona de cercetare, întrucât localităţile (de fapt comunele) vecine sau „circumvecine”, cum le spune, com. Nucşoara la nord, satul Stăneşti şi com. Domneşti la sud, „toate aflate pe valea Râului Doamnei”, au influenţat viaţa materială şi, mai ales, cea culturală a celor stabiliţi în Corbi.
Sunt şi alte aşezări cu populaţie asemănătoare celei din Corbii Argeşului: Bădeni – Ungureni, Berevoieşti – Ungureni, Oieşti – Ungureni, Uda – Ungureni, apoi Vaideeni – Vâlcea.
Aceşti ungureni – păstori români ardeleni – au renunţat la lungile, grelele şi primejdioasele drumuri ale transhumanţei, pentru că pe versantul sudic al Carpaţilor se putea asigura hrana turmelor de oi, erau în afara pericolului catolicizării, iar alte apăsări impuse de autorităţile ungureşti ş austriece nu mai erau active în Ţara Românească.
În întreaga lucrare, „Raportarea s-a făcut la zona – matcă Mărginimea Sibiului” şi aflăm că „în comunitatea ungurenilor viaţa curge după reperele temporale ale calendarului pastoral”, cu precizarea că „modelul pastoral diferă de cel agrar, cele două sunt necoincidente, dar complementare”.
Păstoritul corbenilor Am citit cu interes deosebit cartea Migraţiile interne şi enclavele culturale publicată de Elena Cremona Ţintatu-Comănescu la Ed. Tiparg din Piteşti, în 2009. Este vorba de Aşezări de păstori ungureni în nordul Munteniei, cum suntem informaţi prin subtitlul lucrării.
Profesoara Cremona Comănescu şi-a propus să realizeze o monografie pastorală-culturală a localităţii Corbi din nordul judeţului Argeş, dar de fapt se extinde pe o zonă de cercetare mai largă, care cuprinde şi comunele Nucşoara, Stăneşti şi Domneşti.
Toate informaţiile cu privire la viaţa locuitorilor acestei zone vin din interior, pentru că autoarea s-a născut şi a crescut în acest mediu păstoresc prin excelenţă.
Lucrarea Cremonei Comănescu ţine atât de sociologia pastorală, cât şi de etnografie şi, în bună măsură, de lingvistica păstoritului. Iar autoarea prezintă „ca o grupă unitară” localităţile Jina din Sbiu, Vaideeni din Vâlcea şi Corbi din Argeş – Muscel.
Lumea păstorilor din Corbii Argeşului şi Muscelului reprezintă cu adevărat „o enclavă culturală şi profesională”, cu o „comunitate de români ungureni, păstori, veniţi din Jina Sibiului şi stabiliţi aici din sec. al XVII-lea. Trecerea acestor jineni din ţinutul lor peste Carpaţi” a fost cauzată de persecuţiile religioase dar şi de motive economice (creşterea numărului de oi şi imposibilitatea asigurării necesarului de hrană).
Autoarea a lărgit mult zona de cercetare, întrucât localităţile (de fapt comunele) vecine sau „circumvecine”, cum le spune, com. Nucşoara la nord, satul Stăneşti şi com. Domneşti la sud, „toate aflate pe valea Râului Doamnei”, au influenţat viaţa materială şi, mai ales, cea culturală a celor stabiliţi în Corbi.
Sunt şi alte aşezări cu populaţie asemănătoare celei din Corbii Argeşului: Bădeni – Ungureni, Berevoieşti – Ungureni, Oieşti – Ungureni, Uda – Ungureni, apoi Vaideeni – Vâlcea.
Aceşti ungureni – păstori români ardeleni – au renunţat la lungile, grelele şi primejdioasele drumuri ale transhumanţei, pentru că pe versantul sudic al Carpaţilor se putea asigura hrana turmelor de oi, erau în afara pericolului catolicizării, iar alte apăsări impuse de autorităţile ungureşti ş austriece nu mai erau active în Ţara Românească.
În întreaga lucrare, „Raportarea s-a făcut la zona – matcă Mărginimea Sibiului” şi aflăm că „în comunitatea ungurenilor viaţa curge după reperele temporale ale calendarului pastoral”, cu precizarea că „modelul pastoral diferă de cel agrar, cele două sunt necoincidente, dar complementare”.