Scriitorii tineri, grupaţi în jurul lui E. Lovinescu, printre care şi Vladimir Streinu, doresc, la începutul anului 1926, să editeze o revistă literară, intitulată Generaţia nouă. Denumirea îi aparţine lui Vladimir Streinu, ca port-drapel al celor afirmaţi la Sburătorul. O revistă ,,cu program”, nu cum procedase Lovinescu la primul număr din Sburătorul (19 aprilie 1919), când sublinia că: ,,Programul va ieşi din talentul celor ce vor publica în Sburătorul; meritul unei reviste stă în limitele scrisului colaboratorilor săi”! Discuţiile tărăgănau, Lovinescu visa, momentan, în secret, la a doua serie a Sburătorului; între timp, I. Valerian (pe frontispiciu, ca director, G. Murnu) va scoate Viaţa literară, la 20 februarie. Cu o parte din nucleul lovinescian. Fireşte, Lovinescu simte, din nou, că este trădat. Notează, în ,,agendele” sale, la 17 februarie 1926: ,,Vladimir Streinu, în sfârşit, reapare; îi trag o dojană de neseriozitate şi îi distribui materialul pentru revista numită (în fine) Literatura nouă’’. În curând, revista apare sub denumirea de… Sburătorul, nemulţumind pe toată lumea. Streinu îl anunţă că va face revista Triunghiul. Proiectul rămâne nefinalizat, şi, nu peste multă vreme, Vladimir Streinu şi Şerban Cioculescu vor pleca la studii la Paris.