Transhumanţa

Asupra conceptului de transhumanţă s-au formulat mai multe definiţii, toate prezentând elemente valabile pentru închegarea unei definiţii general-acceptabile.
„Prin transhumanţă se înţelege, de obicei, mutarea alternativă şi periodică a turmelor, însoţite numai de păstori, între două regiuni de climat deosebit” (Capidan, Rom. nom., 15).
„Transhumanţa este o pendulare periodică între o regiune de vărare şi altă regiune de iernare, o trepădare grăbită sezonală a animalelor şi păstorilor (mai rar chiar şi a familiilor lor), de la şes la munte, primăvara, sau întors, toamna; mişcare condiţionată de diversitatea de relief, clima şi vegetaţia acestor două regiuni discontinue, fiindcă între ele se intercalează o a treia regiune, cea a culturilor agricole. Legătura transhumantului, cu una dintre cele două regiuni, de vărare sau de iernare (sau chiar cu amândouă), este statornicită prin aşezări omeneşti – sate sau oraşe – solide şi permanente, cari imprimă un anumit caracter peisagiului geografic”; „Atât transhumanţa, cât şi nomadismul practică aproape numai o creştere extensivă a animalelor” (Opreanu, 208).
„Transhumanţa apare ca una dintre formele cele mai complexe ale păstoritului” (Constantinescu-Mirceşti, 15); C. Constantinescu-Mirceşti, 93, consideră că „transhumanţa aşa cum este definită de cercetătorii francezi nu corespunde realităţilor de la noi, unde totalitatea păstorilor transhumanţi pleacă spre păşunile de munte pornind din regiunile subcarpatice ale Transilvaniei şi nu din câmpie” (v. şi p. 92).
Alungaţi de ungurii nomazi, în căutare de o nouă patrie, românii au coborât cu turmele lor spre sud. Transhumnţa a jucat un rol capital în orientarea românilor sud-dunăreni spre sudul şi vestul Peninsulei Balcanice. Cunoşteau locurile ca mai favorabile vieţii lor şi, fiind acestea puţin populate (ne referim îndeosebi la Munţii Pindului), le-au ocupat şi au constituit mai târziu formaţiuni politice. Transhumanţa lor a îmbrăcat cu vremea aspectul unui semi-nomadism particular-păstoresc, vărând la munte şi iernând în sud, în zone mai blânde, unde se putea asigura hrana animalelor.