Horia Bădescu este unul dintre puţinii scriitori români contemporani care, ca să zic aşa, au cucerit Parisul. Ei, dar ce înseamnă asta, să cucereşti Parisul ca scriitor? Înseamnă să scrii (şi) în franceză, să-ţi apară în capitala de pe malurile Senei teza de doctorat, să publici la Gallimard, să fii membru de onoare al Uniunii Poeţilor Francofoni, să fii laureat al Premiului European de poezie francofonă „Leopold Sedar Senghor”. Scriitorul nostru de la Cluj, originar din Aref pe Argeş, s-a bucurat/se bucură de toate acestea.
Poet autentic de sorginte (neo)expresionistă îndeosebi, eseist erudit şi fascinant totodată, Horia Bădescu este şi un excelent romancier. O dovedeşte o dată în plus cu O noapte cât o mie de nopţi (Editura LIMES, Cluj-Napoca, 2011), roman de-o originală deschidere livrescă, la întretăierea realului cu fantasticul şi oniricul.
 Poate că romanul trebuia să se intituleze O noapte cât o mie şi una de nopţi, pentru că la celebra carte a Şeherazadei se face trimitere iniţial. Profesorul de matematici Serafim Onu se întoarce pe un viscol de sfârşit de lume în satul în care locuise o vreme, adus de o telegramă ciudată, sosită după doi ani de la moartea prietenului său Milian, deşi ea fusese trimisă chiar atunci, înainte de înmormântarea acestuia. Primeşte de la notar cheia de la căsuţa dărăpănată a defunctului dascăl şi de la cufărul în care păstra el „tomuri scumpe şi rare, legate în pânză cenuşie, în mătase galbenă ori în piele maronie, cu coperţile încrustate cu motive şi sigle arabe, cu ilustraţii sau vignete de un rafinament aproape indecent…” Acolo, în chiţimia aceea lipită de zidul şcolii săteşti, Serafim Onu îşi aminteşte prima întâlnire cu Milian, cel „cu ochii lui de dumnezeu izgonit, înroşiţi de firele unui nisip nevăzut, pe care faţa suptă, osoasă, atât de străină de trupul masiv al profesorului, îi făcea şi mai adânci…” Iar Serafim se mirase că gazda lui, care ştia mai multe limbi, inclusiv araba, are o singură carte în casă – Mille Nuits et Une Nuit ediţia lui Mardrus şi Galland cu gravurile lui Dore şi Worms. Replica lui Milian este memorabilă: „Şi lumea e una singură!” Din reveria de la gura cufărului îl trezeşte Elina, fosta lui elevă, care-l ia acasă la ea,  la căldură de lemne unde-şi petrec noaptea „lungă şi plină de hohotul viscolului”, apoi şi mare parte din a doua zi, până spre seară, când Elina îi arată de la distanţă cantonul de cale ferată de unde trebuie să urce în trenul care oprea acolo.