Fără îndoială că biografia lui Stalin scrisă de Edvard Radzinsky este cea mai bună dintre toate cele dedicate „ţarului” de la Kremlin. (Ea a apărut şi în limba română la Editura Aquila ’93, în 2003, în traducerea Mariei Leu). Şi e cea mai bună nu pentru că Radzinsky ar fi mai talentat decât alţi biografi; ba, aş zice că dimpotrivă, el e un prozator plat, palid, tern. Unul este însă motivul pentru care biografia aceasta este bună şi cvasiexhaustivă: acela că autorul a beneficiat de o documentare de care n-a avut parte nimeni de până la el, având acces în Arhiva Preşedintelui Federaţiei Ruse, Arhiva personală a lui I.V. Stalin, fosta Arhivă Centrală a Partidului, Arhiva Centrală de Stat a Revoluţiei din Octombrie…
După ce citeşti cele aproape 700 de pagini, eşti copleşit de următoarea concluzie: la sfârşitul secolului al XIX-lea, a apărut dintr-o copilărie tulbure, misterioasă, un tânăr seminarist gruzin, scund şi îndesat care până la mijlocul secolului al XX-lea a devenit cel mai crud dictator din toate timpurile, un monstru care a creat primul imperiu comunist şi care a lăsat în urma lui câteva zeci de milioane de cadavre şi o jumătate de Europă nimicită de comunism.
 Într-o structură suplă, cu capitole articulate din fragmente semnificative, E. Radzinsky trasează viaţa marelui Stalin urmând trei linii principale, după cum urmează: