Moto: „Mama a ieşit din bunica, eu din mama, n-am cum să rup legăturile astea”.
                 Corina Sabău

Critici venerabili, dar şi optzecişti (în frunte cu Dan C. Mihăilescu), ba chiar şi tineri-tineri acuză pe membrii ultimei generaţii – cea douămiistă – de mizerabilism: sexualism pervers, promiscuitate, accent pe sordid… În mare, ei chiar au dreptate, mulţi dintre scriitorii ultimului val – fie că sunt poeţi sau prozatori – exhibă ce e mai urât în universul uman, cu sado-masochism, cu fală, cu credinţa că ei au descoperit în anii 2000 toată această realitate jalnică pentru care au plătit cu libertatea scriitori de la Marchizul de Sade până la Geo Bogza. Ei, dar nu toţi douămiiştii urmează această mizeră vale plină de gunoaie, nu scriu toţi jurnal de sex şi de WC. Pe unii „disidenţi” ai curentului i-am publicat chiar noi în revistă într-un supliment patronat de optzecistul Ion Zubaşcu.
Corina Sabău este o prozatoare din noul val care ne întoarce cu faţa într-un fel – în fond, adică – spre literatura mare prin romanul său de debut Blocul 29, apartamentul 1 (Polirom, 2009), prefaţă: Nora Iuga. Personajul narator este o fetiţă de doisprezece ani din Câmpulung Muscel care trăieşte în apartamentul bunicilor săi (părinţii având o căsătorie cu sincope) şi relatează cu dezinvoltura vârstei lucruri deloc spectaculoase, adică relaţiile ei cotidiene cu familia şi cu două colege de şcoală. Nora Iuga subliniază pertinent că autoarea „scrie cum vede, scrie cum aude…” Aş completa că şi timpul mărturisirii coincide cu timpul trăirii, că naratoarea scrie, deci, când vede, când aude. Acest aspect dă cursivitate story-ului. Relaţia bunici-nepoată este urmărită cotidian din perspectiva Irinei de doisprezece ani, cu prezentul în 2007. Mai concret, în particular este vorba de povestea de dragoste dintre fetiţă şi bunica ei, profesoară la un liceu din oraş. Corina Sabău n-a forţat tonul de candoare ostentativă ca Anişoara Odeanu în romanul Acele lucruri mari, în care eroina de-o vârstă de asemenea fragedă povesteşte evenimentele de la marea unire din 1918 de la Alba Iulia, sau din faimosul De veghe în lanul cu secară al lui Salinger. Autoarea cred că a găsit tonul potrivit al unui copil/adolescent din zilele noastre, influenţat poate de televiziuni sau de realitatea de zi cu zi. Irina are sensibilităţile şi frustrările proprii vârstei, ea trăieşte o relaţie specială cu bunica ei simpatică, sucită, distrată, cu alinturi rămase din tinereţe, fetiţa având adesea mocnite reacţii de gelozie când bunica, neatentă, alege compania unor oameni maturi sau a… lucrurilor („Câtă independenţă pe capul ei, să prefere să se învârtă în haine vechi prin casă decât să iasă cu mine…).