dumitru augustin domanCând se joacă Dumitru M. Ion

Dumitru M. Ion este scriitor exemplar, scriitor profesionist în adevăratul înţeles al cuvântului. A debutat în presa literară pe când era elev, a debutat editorial la 19 ani, la 20 era membru al Uniunii Scriitorilor şi de 40 de ani trăieşte doar pentru scris şi din scris. E un poet grav, scriind în registru ceremonios, e un prozator care cultivă parabola şi fantasticul, este interesant eseist, avizat critic de teatru şi film, traducător, în special din limbile balcanice, este editor şi, nu în ultimul rând, fondatorul singurului Festival Internaţional de Poezie din România: Nopţile de poezie de la Curtea de Argeş.
Aceasta este în mare fişa lui Dumitru M. Ion, om pe cât de grav, de sobru, cu alură de uscăţiv sud-american, care se hrăneşte parcă doar cu o smochină pe zi, pe atât de modest, strecurându-se cu o anume sfială printre oameni şi lucruri, grijuliu să nu le atingă nici cu o adiere. Dar, din când în când, acest scriitor profesionist, cum puţini sunt în România, se mai joacă. Şi cum e când se joacă Dumitru M. Ion? Ei, atunci el scrie câte o fermecătoare carte cu poezii pentru cei mici (doar pentru ei?), cum e În oraşul Farniente (Editura Academiei Internaţionale Orient-Occident, Bucureşti, 2005). Sunt înşirate aici… mărgărite, adică mici parabole în versuri, jucăuşe, „mincinoase” despre o cetate cu viaţă fericită, „toată-un lanţ/doar de muzici şi de danţ”, unde se leneveşte-n voie, totul fiind mură-n gură, unde bărbaţii gătesc, iar femeile merg la război, unde ca-ntr-o lume suprarealistă sunt doar patru biciclete, una mergând invizibil pe perete, alta la deal, iar două la vale, dar în fond toate îndreptându-se spre acelaşi… ideal, o cetate orientală fondată de Păcală şi Tândală, în care se află un parc deloc verde, „plin de flori mereu absente”, o cetate în care cresc minciuni şi în care, dimineaţa, împăratul „udă floarea de sulfină/cu un pai la rădăcină” şi, în sfârşit, unde oamenii nu pot aplauda la teatru din cauză că toţi cântă la cimpoi… Poetul are imaginaţie şi ştie a se copilări, lucru – în fond – de invidiat.

2006-12-21T17:39:00+02:00