Cassian Maria Spiridon, după 20 de ani

Optzeciştii  sunt la momentul antologiilor de autor, lucru cât se poate de firesc, dacă nu cumva e cam târziu, având în vedere că predecesorilor, şaptezeciştii, de pildă, erau antologaţi în colecţia Hyperion de la Cartea Românească încă în deceniul nouă al veacului trecut. E adevărat că unii din membrii generaţiei lui Ion Mureşan, Traian T. Coşovei şi Nichita Danilov şi-au publicat antologii în urmă cu şapte-opt ani. Cassian Maria Spiridon apare acum, la douăzeci şi doi de ani de la debutul editorial şi la vreo treizeci de la cel revuistic, cu o a doua antologie de autor, pe cât de cuprinzătoare, pe atât de definitorie pentru destinul său poetic: Noduri pe linia vieţii (Paralela 45, 2007, colecţia Biblioteca românească). Cassian Maria Spiridon publica în revistele de la Iaşi, şi nu numai, încă  de la sfârşitul anilor ’70 şi frecventa cenaclurile literare din oraş, în special noua Junime  de la Casa Pogor, unde pe post de Maiorescu era Daniel Dimitriu, tânărul critic de la Convorbiri literare, revistă păstorită acum tocmai de Cassian. Îmi aduc aminte că tânărul poet de atunci îşi proiecta (nu degeaba era inginer!) un program poetic propriu.  Dar, cum poeţii erau sub vremi şi vremile erau cum erau, editorial a debutat abia în 1985 cu volumul Pornind de la zero, titlu programatic orgolios, pretinzând originalitatea absolută. Antologia de faţă e o dovadă că în mare măsură Cassian a devenit poetul original care se dorea. Acesta este un sens al interpretării, cel exterior, celălalt fiind la polul opus, starea de zero fiind „starea şovăitoare/cuprinsă în lipsa de sens/stare din care pornim/cu picioarele goale/de la roca virgină/pornim în explozie”. Aici este postat germenele ideii de existenţialism poetic, idee care reprezintă tema majoră a poeziei lui Cassian Maria Spiridon din toate volumele.