sonet pervers

leproasă înserare în pădure
pe nărăvaşe foi sunându-şi paşii
ca iepele-n călduri pândind golaşii
nori sexuali cu marginile dure
i-ar prinde-n gura ei de hoaşcă bună
să stoarcă de putere orice fluier
căci moara cea de bale şi de şuier
înghite-un cer cu stele şi cu lună
în forfota puhavă şi atinsă
de-un nechemat fior de-mpreunare
tabloul de amurg în disperare
îmi aminteşte clipa când, învinsă
de un poem nebun, cu tâmpla ninsă,
pictam cu violet smintita zare.